Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Petrecere cu muzică și…

VIDEO Petrecere cu muzică și chiote într-un birou de la PCCOCS. Procuratura a dispus inițierea unei cercetări de serviciu

Colaj ZdG

Câţiva angajaţi ai Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate şi Cazuri Speciale (PCCOCS) au fost surprinşi vinerea trecută, de reporterii Anticoruptie.md, în timp ce dădeau o petrecere improvizată într-un birou de serviciu. Petrecăreţii ar fi consumat şi alcool, lucru interzis de Codul Muncii, dar şi de un ordin al procurorului general, care datează din noiembrie 2009. După cele publicate de portal, Procuratura Generală anunță că a dispus inițierea unei cercetări de serviciu în privinţa angajaților vizați în articol.

Reporterii portalului Anticorupţie.md au fost sesizaţi pe la ora 19.00 că în unul din birourile de la PCCOCS răsună muzica la maxim şi se mai aud şi chiote. Ajunşi la faţa locului, jurnaliștii au constatat că petrecerea de dădea în unul din birourile de la etajul zero din partea din spate a clădirii PCCOCS. Geamurile de la birou erau deschise şi răsuna muzica. Printre jaluzele, în birou au fost observaţi doi bărbaţi şi două femei. Aceştia ţineau în mână pahare în care era un lichid de culoare cafenie, asemănător divinului.

Când au observat că sunt filmaţi din afară, unul din petrecăreţi a închis geamul şi a stins lumina.

Aproximativ peste jumătate de oră a venit un automobil de model Mercedes din care a coborât un bărbat şi a intrat pe uşa din spate a PCCOCS. În biroul în care se da petrecerea lumina a fost aprinsă din nou, dar nu a mai fost pornită muzica. Prin geam, au fost surprinse mai multe persoane, ciocnind pahare.

După ora 21.00, pe uşa din spate a instituţiei a ieşit un bărbat care se clătina şi de la care mirosea puternic a alcool. Acesta s-a prezentat drept „şoferul şefului”, dar nu a vrut să ne spună cu ce ocazie se dă petrecerea. Întrebat dacă au fost felicitate angajatele PCCOCS cu ocazia zilei de 8 martie, acesta a răspuns că nu au fost felicitate pentru că s-au terminat banii. Ulterior, pretinsul şofer de la PCCOCS s-a manifestat agresiv, a ameninţat jurnaliştii că vor avea probleme cu procurorii şi a încercat să smulgă camera de filmat şi telefonul mobil. Bărbatul a somat de mai multe ori jurnaliştii să plece de lângă Procuratură.

Materialul integral poate fi citit pe Anticoruptie.md.

După cele publicate, Procuratura Generală anunță că a luat act de materialului jurnalistic și a dispus inițierea unei cercetări de serviciu în privinţa angajaților vizați în articol, concluziile verificării urmând a fi implementate cu imparțialitate şi fără întârziere.

„Procuratura se delimitează de activitățile ce nu se circumscriu normelor disciplinare sau constituie încălcări ale Codului de etică al procurorului. Despre rezultatele controlului de serviciu, Procuratura va informa suplimentar”, se arată în comunicatul remis de PG.