Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ O șoferiță cu doi…

VIDEO O șoferiță cu doi copii în mașină, prinsă beată la volan

O șoferiță a fost depistată de polițiștii de patrulare în timp ce conducea prin Chișinău în stare de ebrietate avansată și cu doi copii în mașină.

Conform unui comunicat emis de Inspectoratul Național de Patrulare (INP), totul s-a întâmplat noaptea trecută, în jurul orei 02:30, pe șos. Muncești din sectorul Botanica al capitalei.

Inspectorii de patrulare au observat un autovehicul de marcă Honda care se deplasa neregulamentar, iar la indicația legală de a stopa, conducătoarea auto „intenționat a apăsat pe accelerator, continuându-și mersul haotic”.

„Cu echipajul de patrulare pe urmele sale, persoana de la volan a decis să oprească mașina. Autovehiculul era condus de o femeie de 31 de ani, care avea ca pasageri doi copii, transportați fără scăunele auto. În timpul discuțiilor cu șoferița, polițiștii de patrulare au simțit un miros puternic de alcool. Aparatul Drager a confirmat prezenţa alcoolului, în aerul expirat fiind 0,90 mg/l. Imediat, șoferița a fost înlăturată de la volan, iar autovehiculul a fost dus la parcarea specială. Pentru iresponsabilitatea sa, șoferița a rămas fără permis de conducere”, este menționat în comunicatul INP.

Conform datelor INP, din cauza șoferilor imprudenți, în acest an, 185 de copii pasageri au fost implicați în accidente rutiere, 158 au suferit diferite traumatisme, iar șase au decedat.

Cetățenii îi pot denunța pe cei văzuți că șofează în stare de ebrietate la numărul de telefon 067112902.