Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Numele primarului unei localități…

VIDEO Numele primarului unei localități din raionul Drochia, prins în „stare vădită de ebrietate” la volan. Acesta s-a ales cu dosar penal, după ce a refuzat să fie testat alcoolscopic

Sursa foto: Poliția R. Moldova

Un primar într-o localitate din raionul Drochia a fost depistat joi seară, 5 octombrie, la ieșirea din satul Pervomaiscoe, în „stare vădită de ebrietate” la volanul unui automobil de model Mitsubishi, care se deplasa neuniform. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, după ce a refuzat să fie testat alcoolscopic, informează Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.

Potrivit unor surse ale Ziarului de Gardă, este vorba despre Vitalie Palii, primarul satului Fântânița din raionul Drochia, ales din partea fostului partid Șor.

În urma verificărilor polițiștilor, a fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 39 de ani, care se afla în stare vădită de ebrietate şi de la care se simțea un miros puternic de alcool. 

„(…) La solicitarea poliţiştilor de a fi testat alcoolscopic, conducătorul auto a refuzat atât testarea cu aparatul Drager, cât şi prelevarea probelor biologice în vederea determinării concentraţiei de alcool. Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru refuzul, împotrivirea sau eschivarea de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical”, se spune într-un comunicat al Poliției R. Moldova.

Ulterior s-a stabilit că bărbatul deține o funcție de conducere, mai exact cea de primar într-o localitate din raionul Drochia.

„(…) Inspectoratul General al Poliției vine repetat cu apel către șoferi să respecte regulile de circulație și să nu conducă în stare de ebrietate, pentru a nu pune în pericol propria viață, dar și a celor din jur. Reiterăm că, nu vom tolera astfel de comportament în trafic, indiferent de statutul și funcția deținută”, se mai spune în comunicat.

Conform legislației în vigoare, persoana se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.