Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ Misiunile de audit la…

VIDEO Misiunile de audit la Teleradio-Moldova și dosarul penal neelucidat

Curtea de Conturi a inițiat la mijlocul lunii ianuarie o nouă misiune de audit la compania Teleradio-Moldova. Aceasta va evalua felul în care TRM și-a gestionat resursele financiare și patrimoniul în perioada 2017-2019, notează Media Azi.

Totodată, auditorii vor analiza cum au fost implementate recomandările ultimului raport, cel din 2018. Atunci, Curtea de Conturi a avut în vizor exercițiul bugetar al TRM pentru anul 2016 și a scos la iveală carențe din contabilitate, creanțe și datorii de milioane de lei neconfirmate în acte, neînregistrarea a 7 hectare de pământ, denaturarea unor cheltuieli sau venituri, nereguli în achiziții și la darea în chirie a spațiilor instituției. Administrația TRM afirmă că toate neregulile au fost între timp remediate.

În ultimii zece ani, alte trei controale ale Curții au scos la iveală mai multe probleme privind cheltuieli nejustificate și venituri de milioane de lei ratate. Între timp, un dosar penal pornit încă în 2015, în baza unui raport de audit, a ajuns abia recent în instanța de judecată.

Deși fiecare audit a scos la iveală cheltuieli nejustificate și venituri de milioane de lei ratate, doar una dintre procedurile din ultimii 10 ani s-a soldat cu o cauză penală. Potrivit Media Azi, dosarul a fost pornit în martie 2015 pentru neglijență în serviciu. Curtea de Conturi a sesizat organele de drept pentru că, în perioada 2013 – 2014, administrația TRM ar fi dat în chirie mai multe spații libere de la Casa Radio și de la sediul televiziunii fără respectarea procedurii. Încăperile ar fi fost date în locațiune fără acordul Consiliului de Observatori, iar contractele încheiate cu firmele nu au prevăzut penalități pentru încălcarea condițiilor stipulate în acte. Astfel, radiodifuzorul public ar fi fost prejudiciat cu 800 de mii de lei. Abia în mai 2019, dosarul a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Chișinău. Potrivit Procuraturii Generale cauza se află încă la etapa cercetărilor judecătorești. Constantin Marin, director pe atunci la TRM, are calitatea de inculpat și pledează nevinovat.