Mesajul transmis de primarul Chișinăului, Ion Ceban, cu ocazia sărbătorii Hramul orașului
Primarul general, Ion ceban, a adresat un mesaj de felicitare tuturor locuitorilor capitalei cu prilejul sărbătorii Hramul orașului.
„Stimați locuitori al Capitalei, dragi chișinăuieni!
Sărbătoarea orașului nostru, care împlinește astăzi 584 de ani de la prima atestare documentară, ne adună an de an împreună, când prin credință și rugăciune, cinstim tradițiile creștine ale neamului.
Hramul Chișinăului este în primul rând o sărbătoare creștină: Acoperământul Maicii Domnului, deci un prilej de a ne exprima recunoștința față de protectoarea orașului nostru, Maica Domnului și de a cinsti valorile noastre creștine.
Această zi ne unește pe toți, e prilej pentru a ne deschide inimile și casele, pentru a ne bucura împreună de viață și de oamenii dragi de alături.
Chișinăul este un centru de o mare importanță istorică, culturală și spirituală. Totodată, este casa noastră comună, fie că suntem născuți aici sau ne-am stabilit pe parcurs, însă îl iubim deopotrivă. Astfel, prin contribuția fiecărui cetățean,orașul poate deveni unul modern și prietenos pentru toți. Cu prilejul Hramului Orașului, vă doresc ca această sărbătoare să vă aducă lumină și căldură în case, fericire şi belşug.
Succese, realizări, prosperitate! Să ne iubim orașul și să-l păstrăm frumos, curat și îngrijit tot timpul!”, declară Ion ceban.
Astăzi, 14 octombrie, locuitorii capitalei sărbătoresc hramul orașului.
Primarul general, Ion Ceban, a precizat că în programul evenimentelor Sărbătorii Hramului 2020 au fost prevăzute activități pentru un public divers: muzică clasică, folclor, jazz, cântece interpretate de copii, muzică ușoară și corală. „Ne propunem un hram frumos, cu artiști autohtoni și evenimente de suflet, iar oamenii pot alege pentru participare evenimentele conform preferințelor personale”, a menționat Ion Ceban.
Pe parcursul întregii zile, în sectoarele capitalei vor avea loc recitaluri de muzică de diverse genuri, târguri ale meșterilor populari și de produse ECO, excursii la muzeul orașului Chișinău, expoziții foto, recitaluri de poezie, expoziții de carte și de măști, cinema în aer liber, demonstrații teatralizate de măiestrie hipică, spectacole muzical-literare cu dedicație orașului Chișinău etc.
Astfel, menționăm că evenimentele dedicate Hramului Chișinăului vor fi desfășurate, atât în centrul urbei, precum și în sectoare: în scuarul Monumentului Doinei și Ion Aldea-Teodorovici, la Rotonda din Parcul „Valea Morilor” și la Scările de Granit, în Parcul Ștefan cel Mare, în preajma Porților Sfinte, pe strada pietonală E. Doga, pe aleea de pe bd. Mircea cel Bătrân, în Parcul „Alunelul”, în scuarul de pe strada Bucuriei sau în Parcul „La Izvor” etc.