Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   VIDEO/ Lupte ilegale de câini,…

VIDEO Lupte ilegale de câini, organizate într-un oraș din R. Moldova și în alte două state. Opt bărbați care tratau animalele cu cruzime, reținuți de oamenii legii

Sursa: PCCOCS

La inițiativa și în colaborare cu autoritățile de drept din România, ofițerii de investigație ai Direcției combaterea crimei organizate și de urmărire penală a Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) și ofițerii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), anunță marți, 12 ianuarie, reținerea a șapte bărbați din România și a unuia din R. Moldova, pentru cruzime manifestată față de câini prin participarea la lupte ilegale, organizate în orașul Nisporeni, la sfârșitul săptămânii trecute.

La Nisporeni, potrivit unui comunicat emis de Poliție, animalele erau tratate cu cruzime de către participanți – acestea erau asmuțite să-și atace adversarul, context în care câinii deseori se alegeau cu diverse leziuni.

Pentru oprirea activității infracționale a celor 40 de participanți și spectatori din R. Moldova, Bulgaria și România, autoritățile din țara noastră au format o echipă comună de investigații cu cele din România, sub egida Eurojust.

„Sâmbăta noaptea, oamenii legii au intervenit în forță, sub conducerea procurorilor PCCOCS, cu sprijinul inspectorilor Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), angajaților Ministerului Afacerilor Interne (MAI), specialiștilor veterinari, ai Poliției de Frontieră și ai  BPDS „Fulger.” Intervenția a avut loc la locul desfășurării luptelor ilegale între câini, pe un teren de la marginea orașului Nisporeni”

Procurorii PCCOCS urmează să cerceteze probele pentru continuarea desfășurării investigațiilor, timp în care aceștia beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. De asemenea, specialiștii veterinari (dotați cu două clinici ambulatorii) au acordat asistență medicală la fața locului și au preluat pentru îngrijiri cinci câini care s-au ales cu diferite leziuni, în cadrul luptelor ilegale.

Câinii sunt de rase din Asia Centrală – Volcodav, Cangal și altele. Proprietarii acestora se înregistrează pentru participare la campionate ilegale de luptă (contra taxei de 100 de euro), în urma cărora mulți din câini sunt mutilați. Concomitent acțiunilor de urmărire penală din R. Moldova, în cadrul echipei comune de investigații, au avut loc peste 20 de percheziții și în România (în județele Gorj, Dolj, Mehedinți, Hunedoara,Timiș și Argeș), pentru deconspirarea tuturor participanților.

În R. Moldova, luptele ilegale între câini se desfășoară în lipsa unei legi de protecție a animalelor, ceea ce reduce din duritatea pedepsei pentru această activitate în Codul contravențional (60-120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice), subliniază reprezentanții Poliției.

Iar atunci când cruzimea față de animale sau torturarea a cauzat mutilarea sau decesul lor, în acest caz – în public, Codul penal prevede amendă de 750 la 1350 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.