Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ Hrișcă cu castraveți murați…

VIDEO Hrișcă cu castraveți murați și concerte cu interpreți ruși. Cum a fost marcată ziua de 9 mai anul trecut

În acest an, din cauza pandemiei de Covid-19, autoritățile sau partidele politice nu vor organiza niciun eveniment public dedicat zilei de 9 mai. În 2019 însă partidele și-au împărțit centrul capitalei, organizând diverse evenimente dedicate încheierii celui de-al doilea război mondial. În timp ce socialiștii declarau că sărbătoresc „Ziua Victoriei”, democrații susțineau că marchează „Sărbătoarea Păcii și prosperității pentru Moldova”.

Evenimentul organizat de Partidul Democrat din Moldova, aflat în acel moment la guvernare, s-a desfășurat în scuarul Catedralei. A participat premierul de atunci Pavel Filip, deputatul Andrian Candu, ministra Monica Babuc, dar și alți membri de partid. Nimeni dintre aceștia nu a putut preciza cât a cheltuit partidul pentru evenimentul din acea zi.

Premierul Pavel Filip, Andrian Candu și ministrul Apărării, Eugen Sturza, au mâncat hrișcă împreună cu veteranii. Întrebat atunci dacă, în opinia sa, cu asta ar trebui hrăniți veteranii, Andrian Candu a spus că aceasta este o „tradiție”, iar Pavel Filip a menționat că „în această zi hrișca are un gust deosebit”.

În aceeași zi de 9 mai 2019, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a organizat mai întâi un marș spre Complexul Memorial „Eternitate”, iar seara – un concert cu participarea interpretei ruse Valeria.

Întrebat atunci de reporterul ZdG cât costă evenimentul, dar și prestația interpretei ruse Valeria, șeful statului a preferat să ocolească oferirea unui răspuns clar.

Deputații Blocului ACUM, la rândul lor, au mărșăluit pe străzile Capitalei. Aceștia au venit cu un mesaj diferit de cel al democraților şi socialiștilor, menţionând că 9 mai ar trebui să fie o zi de comemorare și nu de sărbătoare.

Pe 9 mai 2020 se împlinesc 75 de ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial. În timp ce Europa de Vest marchează pe această dată „Ziua Europei”, Federația Rusă sărbătorește „Ziua Victoriei” asupra fascismului.