Principală  —  IMPORTANTE   —   VIDEO/ 32 de șoferi, prinși…

VIDEO 32 de șoferi, prinși băuți la volan. Poliția: „Majoritatea se aflau în stare de ebrietate avansată”

Imagine-simbol

Poliția R. Moldova anunță că 32 de șoferi au fost prinși băuți la volan, pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică. Majoritatea dintre aceștia se aflau în stare de ebrietate avansată.

„Majoritatea conducătorilor auto se aflau în stare de ebrietate avansată la volan. Vă îndemnăm să nu le luați exemplul”, se arată într-o notă informativă a instituției.

Potrivit legislației, conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope sau de alte substanţe cu efecte similare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 400 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.         

Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.