Verificările de la frontieră: O persoană care nu a respectat măsurile de prevenire a epidemiei, sancționată
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, Poliția de Frontieră (PF) a înregistrat două încălcări ale regimului zonei de frontieră, o încălcare a regulilor privind vinieta, iar o persoană a fost documentată contravențional pe faptul de nerespectare a măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice.
Conform unui comunicate emis de PF, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 4 739 de traversări. Pe sensul de intrare în Republica Moldova s-au înregistrat 2 437 de traversări persoane, dintre care 1 310 treceri la frontiera moldo-română, 835 de treceri la frontiera cu Ucraina și 292 de treceri aeriene.
În punctele de trecere a frontierei deschise traficului au fost supuse screeningului 4 739 de persoane și completate 2 437 de fișe epidemiologice individuale. Nicio persoană nu a prezentat simptome ale infecției cu noul coronavirus.
Poliția de Frontieră și Serviciul Vamal, în continuare, întreprind următoarele măsuri: monitorizarea tuturor persoanelor sosite în țară, detectarea celor care prezintă simptome asociate cu infecția coronavirus de tip nou, izolarea de celelalte persoane, solicitarea serviciului 112 pentru transportarea acestora în cadrul instituției specializate spitalicești.
La trecerea frontierei de stat, obligatoriu, călătorii sunt supuși termometriei, pe sensul de intrare în țară se asigură ca aceștia completează corect fișele epidemiologice și se informează despre amenzile care vor fi aplicate persoanelor ce nu vor respecta măsurile de profilaxie în contextul coronavirusului.
Suplimentar, vor scrie pe partea verso a fișei Declarația pe propria răspundere privind respectarea regimului de autoizolare pentru o perioada de 14 zile în locurile determinate.
În baza deciziei autorităților naționale competente și în coordonare cu structurile de frontieră și vamale din România și Ucraina, mai multe puncte de trecere a frontierei de stat au fost închise. Din 29 mai și până în prezent și-au reluat activitatea 10 puncte de trecere situate la frontiera cu Ucraina.
Tranzitarea teritoriului Republicii Moldova este efectuată direct, fără oprire, prin următoarele culoare instituite între punctele de trecere a frontierei de stat:- Giurgiulești-Galați, rutier – Giurgiulești-Reni, rutier;- Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Leușeni-Albița, rutier;- Aeroportul Internațional Chișinău, aerian – Tudora-Starokazacie, rutier.