Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Urmărirea penală în dosarul concesionării…

Urmărirea penală în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău a fost finalizată, anunță PA. Prejudiciul cauzat este estimat la peste 392 de milioane de lei

Sursa foto: Chisinau International Airport, Moldova/Facebook

Procuratura Anticorupție (PA) anunță joi, 9 martie, că a terminat urmărirea penală pe un alt segment al investigației ce vizează concesionarea Întreprinderii de Stat Aeroportul Internațional Chișinău.

Conform unui comunicat al PA, obiectul investigației cuprinde acțiunile ilegale ale persoanelor publice și de demnitate publică la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, ce ar fi cauzat statului prejudiciul material în mărime de peste 392 de milioane de lei.

„În cadrul cauzei penale au fost puse sub învinuire, în comiterea infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (3) din Codul penal (abuz de serviciu), 8 persoane publice și cu funcții de demnitate publică și anume: un fost prim ministru al Republicii Moldova, un fost ministru al Economiei, un fost director al Agenției Proprietății Publice, un fost director adjunct al Agenției Proprietății Publice, un fost șef adjunct al Direcției din cadrul Agenției Proprietății Publice, un fost director general interimar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău, un fost director financiar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău, șef al serviciului analiză economică al ÎS Aeroportul internațional Chișinău”, precizează PA.

În scopul recuperării prejudiciului cauzat, Procuratura, în comun cu Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA), a aplicat sechestru pe bunurile și activele învinuiților în sumă de aproape 29 de milioane de lei.

Miercuri, 23 noiembrie 2023, magistrații Anatolie Minciună, Ecaterina Palanciuc și Veronica Negru, de la Curtea de Apel Chișinău, a respins recursul depus de reprezentanții companiei „Avia Invest” împotriva deciziei Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, din februarie 2022, privind anularea rezoluțiunii contractului de concesiune a activelor Aeroportului.


Fostul prim-ministru al R. Moldova, Iurie Leancă a fost audiat vineri, 22 iulie, în calitate de bănuit de procurorii anticorupție, în dosarul penal privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Informația a fost confirmată atunci pentru Ziarul de Gardă de către procurora Mariana Cherpec, purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale (PG).

Membrii Consiliului Suprem de Securitate (CSS) au examinat în luna decembrie 2021, în ședință, acțiunile autorităților statului în problema concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. În urma discuțiilor, CSS a recomandat finalizarea procesului de evaluare a prejudiciului cauzat de acțiunile concertate de preluare de la stat a Aeroportului.

Opt persoane publice și persoane de demnitate publică, precum și o persoană juridică ar fi fost puse sub învinuire în cauza penală privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Răspunsul a fost dat în luna februarie 2020 de Procuratura Anticorupție, care a refuzat atunci să dea nume, deoarece urmărirea penală era în desfășurare.

La 22 ianuarie 2020, deputatul Alexandr Slusari a solicitat ca PA să comunice dacă Valeriu Lazăr, fost ministru al Economiei, Tudor Copaci, fost șef al Agenției Proprietății Publice, și Iurie Leancă, fost prim-ministru, au statut de bănuiți și/sau învinuiți în elaborarea și aprobarea Hotărârii nr. 321 cu privire la aprobarea concesionării activelor Î.S. „Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a condiţiilor concesionării acestora.

Persoane cu funcție de demnitate publică, puse sub învinuire în cauza penală privind concesionarea Aeroportului Chișinău

În iulie 2020, Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat despre rezilierea contractului de concesiune a Aeroportului Internațional Chișinău, motivul fiind că SRL „Avia Invest” nu a executat obligațiile contractuale. Compania a dezmințit informațiile.

La sfârșitul anului 2019, Parlamentul a luat act de rapoartele Comisiei de anchetă privind privatizarea „Air Moldova” și concesionarea AIC.Publicitate

Concesionarea AIC a fost realizată în mai mulți pași. Mai întâi, la 19 iunie 2012, Guvernul a emis o hotărâre cu privire la iniţierea proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internaţional Chişinău”, având, oficial, drept obiectiv „dezvoltarea continuă a infrastructurii şi a calităţii serviciilor prestate”. A urmat hotărârea Guvernului din 30 mai 2013, prin care s-a aprobat concesionarea şi au fost stabilite condiţiile concesionării. La 14 iunie 2013, Ministerul Economiei a instituit Comisia de concurs responsabilă de organizarea şi desfăşurarea procedurii de selectare a concesionarului care, tot în iunie, a trimis invitaţii către şapte companii potenţiale participante la concurs.

Până la 5 august 2013, data-limită de depunere a ofertelor, doar două companii și-au manifestat interesul, ambele din Rusia: „Vnukovo Invest” și „UK Komaks” în asociere cu S.A. „Habarovskii Aeroport”, S.A. „Kolomensky Zavod” şi S.R.L. „Avia Invest”. La ședința din 15 august 2013, Comisia de concurs a respins oferta depusă de compania „Vnukovo Invest” pe motiv că nu ar fi îndeplinit cerințele caietului de sarcini. În aceste condiții, unica rămasă în cursă a fost oferta Asociaţiei Persoanelor Juridice „Avia Invest”, care a și fost declarată câştigătoare. Oferta stabilea o perioadă de concesiune de 49 de ani, redevenţa la 1% din venitul realizat de întreprinderea concesionară şi efectuarea unor investiţii în mărime de 244,2 milioane de euro.