Principală  —  Ştiri  —  Social   —   UPDATE/ MAE confirmă: Trei cetățeni…

UPDATE MAE confirmă: Trei cetățeni ai R. Moldova au murit în accidentul din Grecia. Un copil de șapte ani este în stare gravă

Captură foto: YouTube/ ThessPost

UPDATE 13:20 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) confirmă că în accidentul rutier produs în regiunea Halkidiki, Grecia, au fost implicați patru cetățeni ai Republicii Moldova, membri ai aceleiași familii. Trei dintre aceștia au decedat, iar un copil în vârstă de șapte ani este internat în stare gravă.

„Ambasada Republicii Moldova la Atena este în contact permanent cu autoritățile elene, cu instituțiile medicale și cu familia, monitorizează îndeaproape evoluția cazului și acordă întreaga asistență consulară necesară. Totodată, misiunea diplomatică întreprinde demersurile necesare pentru acordarea sprijinului consular în vederea repatrierii victimelor”, precizează ministerul.

Știrea inițială

O familie din R. Moldova a fost implicată în după-amiaza zilei de miercuri, 15 iulie, într-un grav accident rutier produs în regiunea Halkidiki, Grecia. Autoturismul în care se aflau patru membri ai familiei s-a ciocnit, din motive deocamdată necunoscute, cu un camion-cisternă, scrie naftemporiki.gr.

În urma impactului, mama și bebelușul au murit pe loc, iar tatăl a decedat ulterior la spital, relatează presa elenă. Cel de-al doilea copil al familiei a fost rănit și este internat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Polygyros din Grecia.

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că este în contact cu Ambasada R. Moldova la Atena și că va reveni cu informații suplimentare imediat ce acestea vor fi disponibile.

Șoferul camionului nu a fost rănit în accident.

Autoritățile elene au inițiat o anchetă pentru a stabili circumstanțele și cauzele producerii accidentului.