Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Uniunea Europeană și echipa People…

Uniunea Europeană și echipa People in Need Moldova, alături de cei afectați de criza energetică

Tamara Ciubară

Anul 2022 a rămas în memoria multor familii din Republica Moldova drept un an greu. Criza energetică ne-a afectat pe toți, dar în special persoanele în vârstă care locuiesc singure la sat, familiile cu venituri mici și cele cu mulți copii, persoanele cu dizabilități. Alături de ei a fost și este Uniunea Europeană, care prin proiectul „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică” a oferit ajutor direct și atât de necesar miilor de familii și gospodării din toată țara.

Timp de 16 luni, din decembrie 2021 și până la final de proiect – aprilie 2023 – organizația neguvernamentală cehă People in Need, care implementează acest proiect, are grijă ca asistența financiară din partea Uniunii Europene să ajungă la grupurile vulnerabile de populație, asigurând buna desfășurare a proiectului.

Ajutorul a fost oferit în mai multe moduri: peste 42 de mii de gospodării au primit suport financiar ca să poată trece mai ușor de iarnă; 15 prestatori de servicii sociale și organizații ale societății civile din diferite regiuni ale țării au primit granturi, care s-au transformat în lemne, cărbuni sau brichete distribuite familiilor și persoanelor cu venituri reduse, s-au transformat în prânzuri calde, pachete cu produse alimentare sau de igienă; iar alte 2 organizații au obținut granturi pentru a monitoriza modul în care a fost distribuit acest ajutor și pentru a informa populația despre cum să economisească și să încerce să nu adune datorii în perioada crizei energetice. Asistența financiară din partea Uniunii Europene, în valoare totală de 5 milioane de euro, a fost alocată prin intermediul Serviciului Instrumente de Politică Externă (FPI).

Încălzind casele și inimile oamenilor

Pregătirile pentru sezonul rece au dat mari bătăi de cap tuturor locuitorilor din Republica Moldova, însă cei mai afectați au fost vârstnicii. Și asta pentru că prețurile la materialele de încălzire și alte produse și servicii de care au nevoie s-au majorat, iar venitul lor lunar a rămas același, insuficient pentru a face față crizei energetice în care s-au pomenit.

Pentru a contribui la atenuarea acestei poveri, People in Need Moldova a acordat un grant Asociației Obștești „Neemia”, din resursele financiare puse la dispoziție de Uniunea Europeană. Ajutorul a fost destinat pentru zeci de familii social-vulnerabile din comuna Camenca, raionul Glodeni, care au primit cărbune pentru a-și încălzi locuințele în lunile de iarnă.

Victor Zama, președintele AO „Neemia”, a spus că acest proiect este unul de impact pentru oamenii de la Camenca, în special pentru vârstnicii solitari, persoanele cu dizabilități și familiile cu mulți copii. „Este vorba despre o donație de 8.400 de tone de cărbune. În total, 75 de beneficiari din categoriile social-vulnerabile au primit câte 280 kg de cărbune”.

Printre ei se numără și Tamara Ciubară, o pensionară în vârstă de 72 de ani: „Cu această pensie mizerabilă de 2.000 de lei nu te poți descurca. Sunt foarte recunoscătoare că am primit cărbune bun! Aprind focul de două ori pe zi când este frig afară. Pun mai întâi lemne, după care adaug cărbune”.

Familia lui Vladimir Ciobanu, în vârstă de 76 de ani, de asemenea se confruntă cu dificultăți din cauza scumpirilor: „Soția mea a fost diagnosticată cu paralizie cerebrală. Eu am o pensie de 2.200 de lei, iar ea – 1.800 de lei. Ne încălzim cu ce putem, tăiem lemne și uneori le cumpărăm. Ne bucurăm că am primit cărbune”.

Ajutorul oferit de Uniunea Europeană și People in Need Moldova a fost apreciat și de reprezentanții autorităților publice locale. „Toate familiile care au un salariu modest sau pensie mică sunt foarte mulțumite de acest ajutor, mai ales în aceste timpuri, când trecem printr-o criză energetică”, a menționat Ala Postolachi, primara comunei Camenca, raionul Glodeni. Ea cunoaște foarte bine problemele familiilor din localitate și spune că donația de cărbune le-a adus mai multă siguranță în perioada rece a anului.

Brichete de cărbuni pentru locuitorii comunei Cotova

Criza energetică s-a resimțit din plin și în comuna Cotova, raionul Drochia. Creșterea prețurilor la utilități, medicamente, bunuri și servicii a făcut tot mai dificilă viața localnicilor. Și asta pentru că oamenii de aici își încălzesc casele cu lemne și cărbune, iar scumpirea acestora a complicat și mai mult situația, în special a persoanelor care nu ar fi reușit să-și cumpere lemne cât aveau nevoie.

Datorită sprijinului financiar oferit de Uniunea Europeană, echipa People in Need Moldova a venit în sprijinul familiilor din Cotova. Asociația Obștească „Ilenuța”, activă la nivel local, a primit un grant cu scopul de a asigura gospodăriile vulnerabile cu materiale pentru foc. Aurelia Morcov, președinta asociației, ne-a explicat cum au fost folosite resursele financiare din grant: „Din banii oferiți – 166 de mii de lei – am putut ajuta oamenii care sunt cu adevărat în dificultate. Am cumpărat și am distribuit pentru 103 gospodării din localitate câte 250 de kg de brichete de cărbune. În total au fost livrate 12 tone de brichete de cărbune”.

Printre cei care s-au bucurat de ajutor este și Valentina Zaharcu, ea locuind împreună cu mama sa, în vârstă de 93 de ani. „Din pensia pe care o primim, câte 2.200 de lei fiecare, abia de reușim să plătim pentru lumină și să cumpărăm strictul necesar, inclusiv alimente și medicamente. Nu ne plângem de greutăți, încercăm să facem economii, înțelegem că e greu pentru toți, dar ne bucurăm când cineva își amintește de noi și ne ajută cât de puțin. O să avem grijă să folosim cu rost cărbunele, să nu-l irosim”.

Și Mihail Sprânceană, în vârstă de 89 de ani, se numără printre persoanele care au primit brichete. Spune că îi sunt de folos. „Ne descurcăm mai greu în ultima perioadă. Primesc 2.500 de lei lunar, dar când încep să repartizez banii – pentru medicamente, pentru mâncare, lumină – nu-mi mai rămâne nimic. Mă bucur, însă, de acești cărbuni. Am mai cumpărat din pensie doi metri steri de lemne și sper să-mi ajungă pentru o perioadă. Mulțumim de ajutor! E bine că nu suntem uitați”, ne-a zis Mihail Sprânceană.

Acțiunile din cadrul proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de People in Need Moldova, reprezintă posibilitatea de a reduce din grijile oamenilor. „Am dat start proiectului în decembrie 2021, atunci când prețurile la gaze naturale și electricitate au crescut vertiginos. Încercăm, cu ajutorul partenerilor locali, să-i identificăm pe cei mai afectați de criza energetică și să-i ajutăm. Suntem conștienți că nu putem acoperi toate necesitățile lor, dar încercăm să oferim suport celor care au cele mai puține și limitate resurse”, a menționat Tomáš Ďuraňa, director de programe la People in Need Moldova.

Lemne pentru foc, oferite exact la timp

În comuna Telița, raionul Anenii Noi, 105 gospodării afectate de criza energetică au primit lemne pentru a-și încălzi casele – câte 3 metri steri pentru fiecare gospodărie selectată. Echipa People in Need Moldova a organizat procurarea și distribuirea lemnelor exact atunci când oamenii aveau nevoie cel mai mult.

Tamara Plăcintă, pensionară din Telița, trăiește cu soțul și îngrijește de cele două nepoțele. Starea de sănătate nu mai este ca pe vremuri, ea având probleme cu picioarele și cu inima, iar soțul suportând o operație la stomac, apoi la plămâni. „Am ajuns să strâng vreascuri mici, ca să fac focul în casă. Mai folosim și tizic. La fel, mai ținem o văcuță, o mulgem și mergem cu laptele la piață. Pensia este totuși mică. Acum, cu tot cu compensație, primesc 1.600 de lei. Electricitatea este foarte scumpă. Ultima factură care a venit a fost de 1.100 de lei; pentru gaz – 300 de lei. Deci îmi rămân doar 100 de lei”, ne-a povestit Tamara Plăcintă. Când a văzut lemnele aduse chiar în fața porții, s-a bucurat nespus și a respirat ușurată, căci altfel n-ar fi reușit să se încălzească doar cu puținele crenguțe care îi mai rămăseseră.

Printre vârstnicii solitari din sat este și Filimon Botnari. Acesta are copii, care se străduie să-l ajute cu ce pot, dar și ei au familiile lor. La cei 82 de ani ai săi, el încearcă să se descurce în măsura posibilităților, însă fiecare iarnă este o perioadă cu griji și cheltuieli mai multe pentru dânsul. Iată de ce lemnele pe care le-a primit au fost cel mai mare dar și cel mai necesar ajutor.

Și familia lui Constantin Fricățel a fost selectată ca să primească lemne pentru foc. „Soția mea are dizabilitate de gradul 3. Primește o alocație de 1.000 și ceva de lei. Copii nu avem. Mulțumesc pentru acest ajutor, este foarte binevenit!”, ne-a spus Constantin Fricățel, uitându-se la grămada de lemne descărcate în fața casei lor.

Perioada rece a anului este una dificilă pentru populația din zona rurală, mulți dintre aceștia bazându-se pe veniturile pe care le obțin muncind cu ziua, în agricultură. Totuși, munca în câmp nu este posibilă iarna, ci doar începând cu primăvara și încheind cu toamna târziu. Despre asta ne-a povestit Zinaida Ceban, mamă a 5 copii, pe care îi crește singură: „Lucrăm pe deal cu ziua, cu 250 de lei. Strângem pentru a avea cu ce achita facturile, să avem cu ce ne încălzi. Încercăm să facem mai puțin focul. Când e frig, facem mai mult. Mulțumim tare mult că anul acesta am primit lemne gratuit!”.

Cu suportul financiar al Uniunii Europene, echipa proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică” implementat de People in Need Moldova și partenerii locali au putut lua o povară de pe umerii a sute de familii și gospodării vulnerabile din țară – povara cheltuielilor de a cumpăra materiale pentru încălzire în sezonul rece 2022-2023.

Text și fotografii: Diana Grădinaru, Diana Scorpan, Natalia Rotaru, organizația People in Need Moldova (2022).

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Împreună susținem populația vulnerabilă afectată de criza energetică”, finanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.