Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Un tată a fost trimis…

Un tată a fost trimis pe banca acuzaților după ce a pălmuit un elev și i-a amenințat cu moartea pe câțiva colegi ai fiului său

Sursa foto: procuratura.md

Procuratura raionului Glodeni anunță că a remis Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, cauza penală a unui bărbat de 35 de ani, pornită în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii de huliganism și amenințare cu omor, se arată într-un comunicat luni, 18 martie. 

Potrivit învinuirii, „un bărbat de 35 de ani din Glodeni, la data de 16 octombrie 2023, în pauza dintre a treia și a patra lecție, fără permisiune și ignorând cerințele angajaților instituției de a părăsi sediul, a intrat în biroul unei clase din incinta Instituției Publice Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din orașul Glodeni. Acolo, din intenții huliganice, încălcând ordinea publică, pe fundalul unei cerți neînsemnate dintre feciorul său și colegul acestuia de clasă în vârstă de 12 ani, în prezența elevilor clasei și a angajaților instituției de învățământ, l-a atacat pe minor, apucându-l cu mânile de gât și l-a ținut în așa poziție un timp îndelungat, aplicându-i mai multe lovituri cu palma peste față.

Fiind scos forțat în coridorul instituției, striga și amenința angajații instituției de învățământ, lovind-o din imprudență pe una din angajate, încerca din nou să intre forțat în clasă, trăgând de ușă, continuându-și comportamentul său huliganic aproximativ 30 minute, inclusiv și după sosirea angajaților unei companii de pază, chemați la fața locului, timp în care a fost întrerupt programul de învățământ al instituției. 

În timpul altercației care a avut loc în sala de ore, învinuitul a amenințat elevii cu moartea, precum că îi va tăia bucăți, și-i va arunca la tomberonul cu gunoi, dacă se vor mai atinge de feciorul său, prin ce le-a provocat acestora sentimente de neliniște, panică și frică pentru viața și sănătatea lor.” 

Potrivit prevederilor Codului penal, bărbatul riscă o pedeapsă maximă sub formă de închisoare pe un termen de până la 6 ani, pentru ambele infracțiuni incriminate.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.