Principală  —  IMPORTANTE   —   Un procuror-șef riscă confiscarea averii…

Un procuror-șef riscă confiscarea averii nejustificate de peste 265 de mii de lei – DOC

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al declarării averii și intereselor personale în privința lui Vladislav Guzic, procuror-șef al Procuraturii Ștefan-Vodă. Conform Autorității, a fost depistată diferență substanțială de peste 265 de mii de lei, care are un caracter nejustificat.

Pe cauza dată, ANI susține că va transmite o cerere în instanța de judecată competentă spre examinare în vederea încasării în folosul statului a valorii diferenței substanțiale sau a confiscării acesteia.

„Această avere a fost identificată pentru perioada 2016-2021, în care inspectorul de integritate a analizat toate operațiunile subiectului cu privire la cheltuieli, venituri, informațiile indicate în declarațiile de avere și interese personale, pe care le-a depus pe portalul public și, coroborând punctul de vedere al subiectului cu probele acumulate, s-a stabilit diferența între averea dobândită și veniturile obținute, până la data de 7 august 2021, în mărime de peste 265 de mii de lei”, se arată într-o notă informativă a ANI.

Anterior, Vladislav Guzic a gestionat dosarul „La soacra”. Pe 9 ianuarie 2016, din cauza exploatării ilegale a buteliilor de gaz, în localul „La soacra” amplasat în Piața Centrală din Chișinău s-a produs o explozie. Atunci, patru persoane au decedat, iar alte 13 persoane au primit vătămări corporale medii.

De asemenea, procurorul Vladislav Guzic a gestionat și dosarul „dolarilor falși”, despre care Ziarul de Gardă a scris în 2012.

Potrivit ANI, Guzic riscă interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani.