Un membru al CSP renunță la mandat. Consiliul a acceptat cererea
Lilia Potîng, numită în funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) din rândul societății civile în noiembrie 2019, a depus cerere de renunțare la această calitate, iar plenul CSP a acceptat-o, în cadrul ședinței din 6 aprilie.
„CSP a hotărât: a lua act de cererea doamnei Lilia Potîng de renunțare la calitatea de membru al Consiliului Superior al Procurorilor și a expedia demers Guvernului R. Moldova pentru a decide potrivit competențelor legale”, a declarat președinta CSP, Angela Motuzoc.
Membrii CSP au menționat în cadrul ședinței că Lilia Potîng a renunțat la mandat din motivul „incompatibilității cu funcția pe care o deține la moment cu momentul angajării”.
În noiembrie 2019, atunci când Lilia Potîng devenea membră a CSP, Ministerul Justiției a anunțat că ea deține „studii superioare în drept, deține titlu de master, este doctorandă la Academia de Științe a Moldovei şi are experienţă în mai multe organizaţii non-guvernamentale. A desfășurat activități îndreptate spre combaterea violenței în familie”.
Potrivit Legii cu privire la Procuratură, CSP este constituit din 13 membri. Din CSP fac parte de drept președintele Consiliului Superior al Magistraturii (inclusiv interimar), ministrul justiției (inclusiv interimar), Avocatul Poporului și procurorul general. Cinci membri ai CSP sunt aleși de către Adunarea Generală a Procurorilor din rândul procurorilor în funcție, prin vot secret.