Un cetățean al R. Moldova care a fost testat pozitiv pentru Covid-19 în România, transportat la vama Giurgiulești și preluat de o ambulanță
Un cetățean al R. Moldova care a fost testat pozitiv pentru coronavirusul de tip nou, în timp ce se afla în România, a fost transportat marți, 17 martie, cu un echipaj SMURD, dintr-o localitate de peste Prut, până la punctul de trecere Giurgiulești.
Astfel, potrivit responsabililor de la Ministerul Sănătății, de la frontiera moldo-română, pacientul moldovean a fost preluat de o ambulanță din cadrul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească din Cahul și urmează să fie transferat la Spitalul de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.
„Pacientul a fost transportat până la punctul de trecere Giurgiulești. De acolo a fost preluat de o ambulanța de la IMSP Cahul. Cunoaștem că a fost testat și confirmat pozitiv pentru Covid-19 în România. Urmează să vedem ce urmează”, a declarat Cristina Stratulat, responsabil de comunicare din cadrul MSMPS.
Până acum, în R. Moldova, au fost confirmate 29 de cazuri de infecție cu Covid-19: 15 cazuri de import și 14 cazuri de contaminare locală.