Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ! CC declară neconstituțională…

ULTIMA ORĂ! CC declară neconstituțională hotărârea PSRM-ȘOR prin care a fost modificată componența numerică a Biroului permanent al Parlamentului

Sursa foto: ZdG

Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională hotărârea adoptată de deputații PSRM-ȘOR, pe durata mandatului Parlamentului de Legislatura a X-a, prin care a fost modificată componența numerică a Biroului permanent al Parlamentului. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de Înalta Curte marți, 27 iulie.

Potrivit președintei CC, Domnica Manole, modificările operate de deputații socialiști și cei din partidul Politic „ȘOR”, în ședința nocturnă din 3 decembrie 2020, la Hotărârea Parlamentului nr. 149 din 29 noiembrie 2019 privind componența numerică și nominală a Biroului permanent al Parlamentului contravin legii supreme.

Altfel spus, CC a declarat neconstituțională decizia prin care deputații PSRM-ȘOR au exclus din componența numerică a Biroului permanent al Parlamentului membrii din oficiu – președintele și vicepreședinții Legislativului.

Hotărârea declarată neconstituțională:

Prevederile hotărârii înainte de modificările operate de PSRM-ȘOR:

Sesizările în acest sens au fost depuse de ex-deputații Platformei DA, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu la 7 decembrie 2020.