Principală  —  Ştiri  —  Social   —   „UE pentru Moldova Rurală”. Uniunea…

„UE pentru Moldova Rurală”. Uniunea Europeană continuă să sprijine localitățile rurale din R. Moldova

În cadrul campaniei de informare UE pentru Moldova Rurală”, pe parcursul lunii septembrie și octombrie,  sunt organizate mai multe evenimente de informare a locuitorilor din zonele rurale despre proiectele de asistență financiară ale UE și istorii de succes. Primele activități au avut loc în satul Micleușeni, raionul Strășeni și în satul Răzeni, raionul Ialoveni, localități ce au beneficiat de asistența UE.

Localnicii au avut posibilitatea de a se informa despre îmbunătățirile aduse localității cu contribuția asistenței oferite de Uniunea Europeană, și anume creșterea competitivității sectorului agroalimentar, modernizarea infrastructurii de aprovizionare și canalizare, eficientizarea energetică a clădirilor publice,  suport pentru întreprinderile mici și mijlocii, încurajarea învățământului modern.

Reprezentanți ai autorităților publice locale au menționat că localitatățile respective au mulți beneficiari care sunt susținuți de către UE, familii care au reușit deja să-și formeze activitate proprie și au îndemnat toți agenții economici și persoanele interesate să aplice la proiecte, finanțate de partenerii de dezvoltare.

La evenimentele de informare au participat reprezentanți și beneficiari ai proiectelor  UE, ai Grupurilor de Acțiune Locală  și beneficiari din localitate, precum și organizații implementatoare a proiectelor finanțate de UE.  Aceștia au discutat despre direcțiile de asistență și oportunitățile de finanțare oferite de Echipa Europa, în vederea modernizării zonelor rurale din țară.

 „De când suntem parte a Grupului de Acțiune Locală „Plaiul Codrilor” am reușit să implementăm o serie de proiecte cu suportul Uniunii Europene, printre care dotarea școlii din localitate cu camere de supraveghere video, tehnică pentru instruire modernă sau amenajarea unui spațiu pentru desfășurarea orelor în aer liber. Ne propunem și pe viitor să fim foarte activi, să participăm și să atragem tinerii dn localitate să se implice”, a menționat Victoria Ivanesi, profesoară la gimnaziul „Ion Creangă” din Micleușeni.

Dumitru Braga, managerul întreprinderii sociale „Floare de cireș” din satul Răzeni și-a lansat afacerea în anul 2013, iar cu suportul Uniunii Europene a reușit să se dezvolte acasă și să ofere servicii de calitate comunității în care trăiește: „Pentru noi este foarte important să fim în continuare susținuți de UE ca să reușim să ne dezvoltăm mai mult și să reușim să ajutăm cât mai mulți beneficiari ai cantinei sociale pe care o avem, să angajăm mai mulți lucrători, inclusiv persoane cu dizabilități.”

Vizitele în cele 16 localități din întreaga țară sunt parte componentă a campaniei de informare „UE pentru Moldova Rurală”, realizată în cadrul proiectului finanțat de UE „Comunicarea și vizibilitatea asistenței UE în cadrul programului Anual de Acțiune 2016”. Campania are scopul de a reflecta schimbările realizate în zonele rurale cu contribuția suportului oferit de UE și statele membre.