Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Ucraina: Acțiunea umanitară a UE…

Ucraina: Acțiunea umanitară a UE în Republica Moldova sporește  asistența pentru refugiați 

De la începutul invaziei Federației Ruse din 24 februarie 2022, fluxul de refugiați  care au părăsit Ucraina pentru a ajunge în țările vecine a dus la creșterea masivă a  nevoilor umanitare. Comisia Europeană acționează pe toate direcțiile pentru a oferi  asistență de urgență ucrainenilor aflați în nevoie, inclusiv sprijină țările, precum  Republica Moldova, în consolidarea răspunsului acestora la fluxul de refugiați.

Pe lângă ajutorul umanitar financiar oferit de Uniunea Europeană, în Republica  Moldova, prin intermediul Capacitatea Europeană de Răspuns Umanitar (EHRC), în  această săptămână a fost lansată o nouă acțiune umanitară. Aceasta are drept scop  îmbunătățirea răspunsului UE în cazurile de urgență și sprijininirea partenerilor umanitari activi. 

Acțiunea constă în amenajarea unui depozit în municipiul Chișinău care va fi pus la  dispoziția partenerilor umanitari pentru stocarea ajutorul umanitar și pentru livrarea a  peste 1200 de corturi și 4000 de pături pentru persoanele strămutate din cauza  conflictului. Acest ajutor ajunge în Republica Moldova datorită implementării a trei  acțiuni de poduri aeriene umanitare care transportă mărfuri umanitare. Depozitul și  stocarea ajutorului umanitar este finanțat integral de UE. 

Janez Lenarčič, Comisarul European pentru Managementul Crizelor: „În vreme ce  agresiunea militară rusă asupra Ucrainei se desfășoară într-un mod devastator de  brutal, nevoile umanitare ale oamenilor afectați cresc exponențial. Pentru a putea  oferi un colac de salvare tuturor celor care au nevoie, trebuie mobilizate toate  capacitățile disponibile. Acesta este motivul pentru care UE – pe lângă ajutorul  financiar oferit partenerilor umanitari – oferă și sprijin operațional concret. Prin  mobilizarea Capacității Europene de Răspuns Umanitar și operarea acesteia în  Republica Moldova, UE își reafirmă sprijinul pentru țările care găzduiesc refugiații ce  fug de ororile acestui conflict”

Context  

Războiul din Ucraina a forțat deja peste 4,3 milioane de oameni să fugă în țările  vecine precum Republica Moldova, România, Polonia, Slovacia și Ungaria,  majoritatea dintre aceștia fiind femei și copii. Aceasta este criza de refugiați cu cea  mai intensă creștere din lume.  

La începutul acestui an, UE a alocat un fond suplimentar de 3 milioane de euro  pentru asistență umanitară oferită Republicii Moldova, pe lângă cele 5 milioane de  euro deja oferite în stadiul incipient al crizei. Finanțarea urmărește să ofere sprijin de  urgență la punctele de trecere ale frontierei și punctele de tranzit, condiții minime de  trai în centrele de cazare și asistență financiară în numerar pentru persoanele  vulnerabile strămutate pentru ca acestea sa poată acoperi nevoile de bază în  Republica Moldova.

Totodată, 18 state membre ale UE și Norvegia au oferit Republicii Moldova asistență  prin intermediul Mecanismul de protecție civilă al UE (rescEU). Aceasta include,  printre altele, articole de adăpost, asistență medicală, alimente și provizii de energie.  Având în vedere amploarea nevoilor, Comisia Europeană a mobilizat, de asemenea,  echipamente medicale din stocurile medicale rescEU din Germania, Ungaria și  Regatul Țărilor de Jos. 

Pentru mai multă informație 
Factsheet: European Humanitarian response Capacity (EHRC) (engleză) 
Factsheet: Ukraine (engleză)