Principală  —  IMPORTANTE   —   Trei cazuri suspecte de coronavirus:…

Trei cazuri suspecte de coronavirus: Persoanele au venit recent din Italia

Până la momentul actual, pe teritoriul Republicii Moldova au fost repartizate peste 10 mii de fișe epidimiologice. Sub monitorizarea medicilor de familie se află peste 5 mii de persoane. Pe parcursul zilei de ieri, 8 martie, au fost înregistrate trei cazuri suspecte de coronavirus – doi adulți și un copil, toți au revenit recent din Italia.

„Urmează a fi preluate probele și pe parcursul zilei de astăzi o să revenim cu informații suplimentare”, a menționat ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.

În cazul în care pe teritoriul R.Molodova va fi înregistrat un număr mare de cazuri, pe lângă Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”, IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” și Institutul Mamei și Copilului, au fost desemnate alte două instituții medicale de rezervă. Este vorba despre Spitalul Clinic al Ministerului Sănătății (Spitalul Căii Ferate), și IMSP Maternitatea Municipală nr.2 Chişinău.