Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Trafic îngreunat din cauza ceții.…

Trafic îngreunat din cauza ceții. Recomandările poliției pentru șoferi și pietoni

Poliția anunță că traficul rutier din țară se desfășoară în condiții de ceață, ceea ce determină scăderea vizibilității. În acest sens, polițiștii recomandă șoferilor să fie prudenți la volan, să se asigure înainte de schimbarea benzii de circulație, să crească distanța de siguranță între vehicule și să folosească luminile anti-ceață.

Pietonii sunt îndemnați să traverseze strada doar la trecerile de pietoni și doar după ce s-au asigurat că șoferii i-au observat și reduc viteza.

„Bine de știut că, pe o vreme ca asta, folosirea luminilor de întâlnire, împreună cu cele anticeață sunt esențiale. Evitați depășirile riscante, care pot deveni extrem de periculoase în condițiile unei vizibilități diminuate.

Pietoni, traversați carosabilul doar prin locurile special amenajate și după ce v-ați asigurat temeinic că șoferii v-au înțeles intenția”, anunță Poliția.

Reprezentanții Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) au emis pe 13 ianuarie 2023 cod galben de ceață pe întreg teritoriul R. Moldova. Astfel, în perioada 13 ianuarie, ora 18:00 – 14 ianuarie, ora 12:00, pe arii extinse se prevede ceață cu vizibilitatea de 200 m și mai puțin.

Pentru vineri, 13 ianuarie, în prima parte a nopții, predominant în jumătatea de sud a țării, sunt prognozate precipitații în fază mixtă. Izolat se va forma ceață slabă, polei slab, pe drumuri ghețuș. Ziua se prevede vreme fără precipitații esențiale.

Potrivit SHS, vântul va sufla din sud-est slab la moderat. Temperatura minimă a aerului noaptea va fi cuprinsă între -2..-7ºC. Temperatura maximă a zilei va crește până la -2..+3ºC.

În condiții de iarnă cu temperaturi oscilante, care duc la formarea poleiului și gheții pe traseu, salvatorii îndemnă conducătorii auto să conducă cu maximă prudență și să-și echipeze corespunzător mijloacele de transport.