Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Toți elevii din învățământul profesional…

Toți elevii din învățământul profesional tehnic vor fi promovați în următorul an de studii

Toți elevii învățământului profesional tehnic vor fi promovați în următorul an de studii, indiferent de rezultatele obținute la unitățile de curs sau module. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) informează că evaluările sumative, inclusiv tezele dar și examenele, nu se vor desfășura. Totodată, orele prevăzute pentru realizarea evaluărilor se redistribuie pentru ore tematice, în conformitate cu curriculumul la modulul respectiv.

Potrivit MECC, media semestrială la unitățile de curs se va calcula doar în baza notelor acumulate pe parcursul semestrului.

În perioada de referință toți elevii sunt promovați în următorul an de studii indiferent de rezultatele obținute la unitățile de curs (discipline) / module. Pentru elevii care la unitățile de curs au obținut o medie mai mică decât 5.00 (cinci.00), se va organiza, după revenirea la studii, o perioadă suplimentare de recuperare.

Acordarea creditelor de studii, pentru unitățile de curs prevăzute în semestru II al anului de studii 2019-2020 se va efectua concomitent cu calcularea mediei semestriale la unitatea de curs, în condițiile în care aceasta nu este mai mică decât 5.00 și se înscrie în registru / borderoul de examinare, carnetul de note, fişa personală a elevului.

Examenele de calificare urmează a fi desfășurate în condițiile prevederilor Ordinului 1127/2018, după revenirea la studii în termenele stabilite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.