Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Tinerii care, de 10 ani,…

Tinerii care, de 10 ani, „aleg Moldova”

Tinerii în R.Moldova reprezintă un sfert din populație. Totuși, numărul tinerilor se reduce în fiecare an. Potrivit statistica.md, în anii 2015-2019, populația cu vârsta de 14-19 ani a scăzut cu 28,4 mii de persoane. Numărul persoanelor de 20-24 de ani a scăzut cu 68,9 mii de persoane, al celor de 25-29 ani – cu 56,5 mii. Copii se nasc mai puțini, iar tinerii tind să migreze.

Cine se ocupă de evaluarea stării lor, de programe de implicare a tinerilor în construcția unui viitor acasă? Este posibil să mai oprești tinerii din procesul continuu de plecare? Este posibil să fie uniți tinerii în jurul unei idei comune de a contribui în Moldova la edificarea unui viitor mai bun?

Zilele trecute, una dintre cele mai notorii organizații de tineri, Asociația pentru Dezvoltare Creativă (ADC), a împlinit 10 ani. În acest deceniu, ADC a organizat sute de acțiuni care, an de an, au unit mii de tineri în cadrul activităților de voluntariat, de creare a rețelelor, de dezvoltare intelectuală, de multiplicare a bunelor practici de dezvoltare a comunităților. Printre programele și campaniile sociale, implementate de ADC, sunt campania socială „eu aleg Moldova / я выбираю Молдову”, programul național de liderism și voluntariat „Wave Week Moldova”, programul „Vezi Moldova Mea”, „Friendship Force Chişinău”, „Bright Ideas @Work”, „Odyssey of the Mind Moldova”, „48 Hour Moldovan Film Challenge”, programul ecologic „EcoMania”, „MeWe Moldova”, taberele de ghidare în carieră „Explorează-ți Vocația”, activități pentru comunitatea absolvenților programelor de schimb americane și europene USG Alumni Congress, USG Alumni Picnic, Alumni Regional Training și multe altele.

ZdG a solicitat opinia tinerilor care au trecut prin activitățile ADC în ultimul deceniu privind impactul pe care l-au avut aceste activități asupra dezvoltării personalității lor.

Mariana Meg Țurcan, directoare executivă ADC

Când am acceptat funcția de directoare executivă ADC, în 2011, mi-am planificat să fac asta pentru un an-doi ca apoi să revin la activitatea mea internațională. Acum, după 9 ani de activitate în cadrul ADC, îmi dau seama că un an-doi nu mi-au fost nici pe departe suficienți să îmi investesc experiența și entuziasmul. Au fost ani plini de idei ce au prins rădăcini în proiecte și activități ce au schimbat în bine viața multor tineri activi. Dar și viața mea s-a schimbat mult. Dragostea de țară și de ceea ce faci nu este doar în poezie, ci în convingerea că schimbările sunt necesare, că impactul se vede doar după implicarea activă, în munca alături de echipe cu oameni care împărtășesc aceleași viziuni și sunt gata să se dezvolte odată cu ceea ce fac bine pentru comunitatea din jurul lor. Asta și este definiția unui cetățean activ, iar eu mă mândresc că ADC poate și are toate instrumentele de a atrage astfel de oameni.

În campania socială implementată de ADC „Eu aleg Moldova” spuneam că Moldova începe de la oameni. Moldova are nevoie de modele demne de urmat, iar la ADC asta am văzut în fiecare membru al echipelor de proiecte la nivel național și local. Or, oamenii prin atitudinea și acțiunile lor contribuie, de fapt, la dezvoltarea Moldovei. Noi, cei reveniți în țară cu impresii despre alte țări unde ne-am făcut studiile sau am activat în diferite domenii, simplu dorim să schimbăm lucrurile spre bine aici acasă. Nu e ușor, însă totul pornește de la curaj și creativitate de a vedea lumea un pic altfel, de a respecta tradițiile, dar și de a adăuga abordări noi și inovative, de a-i inspira și pe cei din jur să te urmeze. Sunt mereu întrebată de ce mai stau în Moldova asta, de ce nu plec acolo în Europa. Aici îmi sunt părinții și casa părintească, aici îmi este drag de limba și oamenii mei. Am cutreierat lumea deja în peste 50 de țări și cu multă mândrie am zis de unde vin, am povestit cum a fost pentru mine să mă nasc într-o uniune (sovietică) și, copil fiind, să înțeleg Declarația de Independență a Moldovei, să gătesc o zeamă în SUA, să cânt Marie și Mărioară, așa cum pot. Oare mândria asta n-o putem trăi și aici, în Moldova, mai ales cu activități ce schimbă viața tinerilor și a celor din jur?

Ah, la sigur sunt și momente când mă dezamăgesc, critic sau îmi zic: gata! Apoi mă uit în jur la tinerii din proiectele ADC și la ceea ce visează ei și prind aripi: se poate încă de făcut atât de multe! Iar 10 ani e doar începutul!

Dumitru Stoica, Florești, student, Facultatea de Drept, USM, participant în programele ADC

Implicându-mă în programele ADC, am avut ocazia să mă dezvolt personal și să pot înțelege că doar împreună, doar fiind o comunitate putem schimba Moldova. Participând la o multitudine de activități, rămâneam permanent plăcut surprins de pozitivismul și profesionalismul echipei ADC. Cu siguranță, toți participanții proiectelor ADC pot susține cu fermitate sloganul #eu #aleg #Moldova.

Alexandrina Garuța, studentă, Eötvös Loránd University, Budapesta, Ungaria, voluntară ADC

Am învățat să caut întrebările corecte. Mișcarea circulară de la A’ De Ce-uri spre reflecții și gânduri prețioase este una continuă. Iar odată cu fiecare (auto)descoperire, horele devin tot mai frumoase!

Igor Zaharov, specialist Comunicare, Ambasada Marii Britanii la Chișinău, coordonator Wave Week Moldova 2016-2018

Despre ADC am auzit pentru prima dată în anul 2013, atunci când am participat la programul Wave Week Moldova. Mai apoi, în 2016 am devenit coordonatorul acestui program și, astfel, membru al familiei ADC. În acești 6 ani de implicare am învățat să ascult și să fiu ascultat, am devenit mai încrezut în propriile forțe. Am învățat să pot să am încredere în colegii mei.

Camelia Postovan, elevă, Liceul Teoretic „Ion Creangă”, Chișinău, voluntară ADC

Inițial am participat la un eveniment organizat de ADC. Am fost impresionată de desfășurarea activității și de căldura transmisă de cei de pe scenă. M-am apropiat să-i mulțumesc Marianei Meg, iar ea m-a îmbrățișat călduros și mi-a sugerat să depun dosarul la Wave Week Moldova (WWM), program implementat de ADC, MECC, afiliat cu Spark the Wave din SUA. Așa a început povestea mea în frumoasa familie ADC. Sunt extrem de recunoscătoare întregii echipe pentru aportul adus în dezvoltarea mea. Am acumulat cunoștințe pe care ulterior le-am aplicat în proiectul de voluntariat, în livrarea sesiunilor în calitate de membră a echipei organizatorice WWM, dar și în viața de zi cu zi, ceea ce este cel mai valoros. Deosebită a fost ediția WWM din acest an, care s-a desfășurat online. Fiecare zi a fost o provocare, până când am ajuns în ultima zi, care a fost scăldată în lacrimi de nostalgie a despărțirii unei strânse conexiuni, formată pe parcursul a 7 zile de vis. Un mare, mare MULȚUMESC pentru faptul că sunteți atât de minunați și dedicați tinerilor care sunt viitorul nostru! Se zice „Omul dorește, Dumnezeu rânduiește!”, nu în zadar ADC este într-o prosperitate continuă!

Laurențiu Mutruc, Bălți, student la Academia de Studii Economice din București, voluntar ADC

Acum 3 ani, eram un tânăr care, din întâmplare, a nimerit la unul dintre programele ADC (WWM 2017), cu gândul că pleacă la o tabără să se distreze. Însă, neașteptat pentru mine, am înțeles că de fapt la acea vârstă nu aveam nevoie de distracții, ci de o comunitate de oameni integri, deschiși și cu aspirații. Acel fenomen de învățare, de cunoaștere a fost atât de intens și în același timp organic, încât eu așteptam cu sufletul la gură viitoarea întrunire la Chișinău cu oamenii ADC. Datorită acestor oameni, eu mi-am schimbat comunitatea din jur și am decis că vreau și eu să ajut alți tineri ca mine, să simtă acea încredere în sine, că fac ceea ce își doresc de mult. ADC mi-a demonstrat că nu contează din ce regiune vii, ce venituri sau ce experiență ai, dar dacă este acea motivație și dorință, atunci poți ajunge și peste hotarele imaginate, la propriu și la figurat. Acum sunt recunoscător asociației, că fac parte din istoria ei și ea din istoria mea. Meg mereu spune că ea are magie, ea nu a divulgat cum anume o folosește, însă cert este că nu o dată am avut lacrimi de fericire datorită ADC-ului. ”The magic must go on” (”Magia trebuie să continue”).

Victor Corman, student, Humboldt-Universität zu Berlin, Germania, fost voluntar ADC

Asociația pentru Dezvoltare Creativă a jucat un rol major în dezvoltarea mea personală, la fel cum a marcat mii de alți tineri atât din Republica Moldova, cât şi de peste hotare. Dintre valorile formate în cadrul activității acesteia, aș evidenția toleranța şi empatia, care ocupa un loc special la ADC, unde comunicarea şi cooperarea cu persoane de diferite naționalități, etnii, religii, orientări sexuale şi opinii reprezintă un element fundamental. Aceste două principii sunt importante în educarea unui cetățean activ, iar în prezent sunt mai necesare ca niciodată atât in contextul conflictelor din țară, cât şi din întreaga lume.

Eva Mocanu, graficiană și formatoare, ex-coordonatoare de voluntari ADC

ADC a contribuit foarte-foarte mult la dezvoltarea mea. Am crescut și m-am format și continui să o fac, mereu. Aici am descoperit femei puternice, am învățat cum e să lucrezi în echipă, am avut ocazia să absorb o experiență superbă și să contribui și eu. ADC e o stare de spirit, ADC e un mod de viață.

Viorica Budu, Chișinău, cercetătoare, Universitatea din Cardiff, Marea Britanie, fostă coordonatoare pe comunicare ADC

La ADC mi-am călit personalitatea și am dezvoltat abilități practice despre care la universitate nici idee nu aveam că voi avea nevoie în carieră. Am învățat că orice proiect mic poate schimba spre bine mersul lucrurilor în comunitatea de unde vin, că inițiativa este acel motoraș pentru a determina oamenii să muncească împreună, iar împreună munca este mai veselă și mai ușor de dus până la capăt. Acești 4 ani și un pic de activitate la ADC m-au definit și dezvoltat ca profesionistă, om bun, cetățeană conștientă și colegă de echipă de încredere. Sunt sigură că oricine a intrat pe ușa cu nr. 413 de la ADC, poate să afirme că i-a fost influențată viața doar spre bine.

Alina Vodă, coordonatoarea Wave Week Moldova 2012-2015

Pentru mine ADC înseamnă primul meu job, Wave Week Moldova, tineri și implicare. Fiind coordonatoarea a 4 ediții ale programului WWM am reușit să fac parte dintr-o echipă dedicată, alături de care am schimbat destinele multor tineri din țară, cultivând în ei dorința de a se implica, de a face lucruri frumoase și de a fi mai empatici.

Valentin Josan, student, New York University, Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, voluntar ADC

Cred cu fermitate că ADC a jucat un rol esențial în modelarea identității mele. Cu ajutorul Asociației mi-am cultivat competențe de valoare, am găsit oameni care mi-au devenit prieteni pe viață și, nu în ultimul rând, am înțeles că pentru Moldova merită să luptăm.

Sabin Rufa, student, University of Warwick, Coventry, Marea Britanie, voluntar ADC

Din prima mea clipă ca și voluntar, până acum, 6 ani mai târziu, ADC rămâne pentru mine un punct de referință în lumea dezvoltării tinerilor din Moldova. Pot spune cu certitudine că am devenit mai implicat civic nu doar prin afiliere, dar datorită faptului că am preluat unele din valorile și ideile pe care le promovează Asociația pentru Dezvoltare Creativă. Asta e bogăția ei, de fapt: un bagaj de energie, motivație, o abordare incluzivă și o echipă care muncește bine. Mă bucur și sunt mândru că pot spune că sunt parte a marii familii ADC!

Luminița Chihai, Stăuceni, voluntară ADC

În anul 2016 am avut oportunitatea să descopăr comunitatea ADC, care până în prezent se cuibărește în sufletul meu. Ei hai, mai bine zis, eu revin mereu la cuibul ADC, fie că sunt în căutarea ideilor creative, fie pentru simplul act de a împărtăși glume, experiențe sau pizza cu echipa ADC. Tind să cred că fiecare tânăr/ă din Moldova trebuie să pășească pragul Asociației pentru Dezvoltare Creativă, ca să înțeleagă rostul schimbării individuale și comunitare.

Silviu Ceban, Chișinău, contabil ADC

Odată cu implicarea mea în activitățile ADC, a început și cariera mea profesională. Chiar dacă la început nu conștientizam asta pe deplin, asemenea lucruri, precum responsabilitatea față de sarcinile primite, lucrul în echipă și gestionarea eficientă a timpului, lucruri pe care nu neapărat le înveți la școală, au devenit rutina mea zilnică. Brusc, dintr-un elev care mai avea uneori tentația de a lăsa temele pe altă dată, am devenit parte a unei echipe în care chiulitul ne e o opțiune. De lucrul meu depindea și lucrul celorlalți, și calitatea proiectului implementat. Asta a avut un impact profund asupra mea. Căpătasem o abordare matură și o viziune mai clară unde mă îndrept și ce aș vrea să obțin de la viață.

În acest context, sunt extrem de recunoscător pentru experiența de inițiere în ceea ce înseamnă să-ți faci treaba așa cum se cuvine. (ka lumea)

Anastasia Ciubotaru, Studentă, Universitatea ,,Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, voluntară ADC

O participare de succes în diferite proiecte, alături de o echipă formată din persoane cu un background diferit, se măsoară în impactul pe care l-a avut asupra dezvoltării personale. Ei bine, acesta a fost și cazul echipei ADC, alături de care am reușit să cresc, să îmi schimb unele viziuni, să privesc diferit problemele actuale și să mă inspir de la fiecare membru. Cu siguranță, ADC m-a ajutat să mă conturez drept o persoană activă, implicată, creativă și cu inițiative îndrăznețe, care pot aduce o schimbare în comunitate.

Ruxanda Tabuncic, Chișinău, coordonatoare programe ADC

Pentru mine Asociația pentru Dezvoltare Creativă înseamnă oameni și locuri dragi!

Am început să joc hore ADC-iste în vara anului 2018, când pentru prima dată am participat la un program ce se afla atunci la a 10-a ediție (Wave Week Moldova). Acela a fost momentul în care viața, activitatea, prioritățile mele au luat o altă întorsătură. O întorsătură pe care o savurez și din care învăț zi de zi. La ADC, datorită oamenilor de aici am învățat să ofer și să primesc încredere, să cred în potențialul și puterea ce zace în fiecare dintre noi, să fiu promotoarea activismului și participării civice, care cred eu, trebuie să fie un mod de viață al nostru al tuturor. Aici am legat și continui să leg prietenii alături de oameni cu care împărtășim aceleași valori, precum responsabilitate și inițiativă, participare și implicare, cetățenie activă și drepturile omului. De doi ani încoace, oamenii și activitatea în care sunt implicată la ADC îmi conturează personalitatea, caracterul, atitudinile, competențele, comportamentul și valorile. Sunt mândră și mereu recunoscătoare de ceea ce reușim să creăm și să promovăm împreună. Pentru că #ÎmpreunăSuntemMoldova, #MoldovaCasaMea.

Material realizat de Simona Tabuncic

Asociația pentru Dezvoltare Creativă (ADC) a fost înființată la 17 septembrie 2010 și reprezintă și promovează activitatea comunității de absolvenți ai programelor de schimb europene și americane. ADC promovează diversitatea, respectul și înțelegerea reciprocă, responsabilitatea și inițiativa personală în soluționarea problemelor și necesităților societății.

Pentru a afla cum vă puteți implica în viitoarele activități marca ADC, urmăriți-le activitatea https://www.facebook.com/adc.moldova