Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Studenţii mai multor facultăţi din…

Studenţii mai multor facultăţi din cadrul Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”, la discuţii cu jurnaliştii ZdG

Luni, 4 noiembrie, jurnaliştii de la ZdG au participat la un panel de discuții cu viitorii profesori, care îşi fac studiile la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău.

În cadrul discuției a fost accentuată valoarea jurnalismului de calitate, dar şi importanța de a fi informat corect și echidistant.

Jurnaliştii ZdG au vorbit despre ceea ce presupune meseria de jurnalist, inclusiv în R. Moldova, despre barierele şi provocările profesiei, precum şi despre o serie de experienţe din activitatea ziarului.

Viitorii profesori au ascultat istorii din activitatea jurnaliliștilor de investigații, despre calitățile şi cunoștințele necesare unui tânăr jurnalist, pentru a-și exercita profesia, dar și despre așteptările publicului. Jurnaliştii au expus propriile experiențe trăite la realizarea reportajelor în diverse circumstanțe, aducând exemple concrete din activitatea profesională.

Reporterii ZdG au vorbit şi despre importanţa participării în diferite proiecte naţionale şi internaţionale, precum sunt și proiectele IREX Europe, stagiarii cărora de la ZdG au fost prezenți la întrevedere.

„Proiectele internaționale le oferă tinerilor posibilitatea de a avansa în carieră”, au subliniat reporterii ZDG.

Viitorii pedagogi i-au încurajat pe tinerii jurnaliști să manifeste un comportament responsabil în procesul de colectare a informațiilor și să-și parcurgă cariera profesională cu mult curaj și dârzenie.

 Această discuție publică a fost organizată în cadrul programului „Consolidarea Presei Independente și a Educației Mediatice în Moldova” implementat de IREX Europe.”