SONDAJ Pandemia vârstnicilor
Anual, la 1 octombrie, este sărbătorită Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. Să fii vârstnic, în R. Moldova, deseori înseamnă să fii condamnat la izolare și să trăiești lipsuri permanente. În timpul pandemiei, situația multor vârstnici a devenit și mai precară, ei fiind și mai izolați, și mai încărcați de probleme. Am întrebat câteva persoane în etate din mediul rural și câteva din mediul urban despre felul în care această pandemie le-a influențat traiul.
Lidia, s. Cinișeuți, Rezina
De când cu pandemia, nu am ieșit deloc din ogradă. Am venit acum la primărie. Am ieșit ca prin urechea acului. Ca să nu merg la poștă, am trecut pensia pe card. Când băieții vecinilor ies în oraș, le dau cardul bancar și ei îmi aduc pensia. Dacă îmi trebuie medicamente, telefonez la punctul medical și asistenta medicală mi le aduce acasă. Și pașaportul mi-a expirat, dar nu pot merge să mi-l refac. Nici la magazin nu ies. Tot rog vecinii să mă ajute. Totuși, cele mai multe remușcări le am de la faptul că nu pot merge la biserică. Mi-e frică. Până la pandemie, în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare eram la liturghie, dar acum mă tem. Cum scăpăm de pandemie, primul lucru pe care o să-l fac o să merg la Sfânta Biserică.
Elena, s. Cinișeuți, Rezina
Timp de șapte luni nu am ieșit de după poartă. Mă bucur că sunt copiii în sat și ei îmi aduc toate cele necesare. Acum ies doar în cazuri de urgență, la medic, de exemplu. Mă străduiesc să ies cât mai rar în sat. Noi, oamenii de la sat, suntem obișnuiți să stăm mai mult acasă. Grădina e mare, avem noroc și de ogradă. Totuși, pandemia ne-a afectat psihologic, dar nu avem de ales, mergem înainte. Și relațiile cu cei dragi ni le-a afectat. Ne-a distanțat de copii, de nepoți. Nu mai putem să ne vedem la sărbători, să petrecem ca înainte, să comunicăm. Bine că mai sunt telefoane, mai este internetul care ne dă posibilitate să vorbim cu copiii, cu nepoții.
Liubovi, s. Cinișeuți, Rezina
Pe lângă toate, pandemia ne-a schimbat și rutina zilnică de informare. Știrile politice pălesc pe lângă cele despre coronavirus. Urmăresc de câteva ori pe zi câte cazuri noi de coronavirus se înregistrează, ce patologii aveau cei care au fost răpuși de COVID-19. Urmăresc ce spun medicii, ce spun persoanele care au învins boala. M-am și vaccinat, dar oricum sunt precaută. Când se va încheia pandemia și vom avea drumurile deschise, voi merge în pădure, voi reveni la pasiunea mea de a strânge ciuperci.
Andrei, Chișinău
Știți, eu sunt veteran de război. În această perioadă am pierdut trei camarazi – trei bărbați voinici, care au rezistat războiului, dar nu au rezistat în fața coronavirusului. Pandemia este o luptă cu un dușman invizibil, dar extrem de viclean. Și eu, și soția am trecut prin coronavirus. Și așa eram prudenți, dar după ce am cunoscut pe pielea noastră cât de grave sunt consecințele, suntem și mai responsabili. Chiar ieri am studiat hotărârea Comisiei Excepționale pentru Sănătate Publică. Studiez cu atenție tot ce e scris acolo.
Parascovia, Chișinău
Acum un an, din cauza pandemiei, am lăsat casa și gospodăria din sat și am venit la oraș, la fiică. Trăiesc schimbări mari, dar încerc să mă adaptez nevoilor. Cel mai mult îmi lipsește grădina și libertatea, dar aici mă bucur de grija familiei. Nu merg în locuri aglomerate, fiica nu-mi permite. Când a fost carantină totală, nu am ieșit deloc din apartament, doar la balcon. Acum, în fiecare zi, ies în parc pentru o oră, respectând toate regulile. Chiar și aici, în parc, port mască.
Andrei, Chișinău
Eu am 68 de ani, sunt la pensie. Locuiesc singur. Copiii mei locuiesc peste hotare. Și așa eram izolat, dar de când a dat pandemia peste noi, e tot mai greu să ies în societate. Stau mai mult în casă și îmi gândesc fiecare ieșire. Nu cred că aceasta este odihna binemerită. Mi-o imaginez altfel și sper să revenim cât mai curând la viața normală.
Pentru conformitate, Marina Gorbatovschi
