Principală  —  IMPORTANTE   —   Sindicaliștii nu sunt de acord…

Sindicaliștii nu sunt de acord cu modul în care autoritățile au stabilit recuperarea zilelor libere pentru bugetari. Ce propun

Recuperarea orelor de lucru echivalente cu 10 zile libere, prin majorarea, începând cu 18 mai 2020 a zilelor de luni până vineri a timpului zilnic de muncă cu o oră şi reducerea pauzei de masă cu 30 de minute, vine în contradicţie cu prevederile Codului muncii, notează Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) într-un aviz expediat în adresa secretarului de stat al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Nelea Rusu.

Sindicaliștii au menționat că, potrivit prevederilor alin. (5) al art. 111 din Codul muncii, în scopul utilizării optime de către salariaţi a zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, Guvernul este în drept (doar) să transfere zilele de repaus (de lucru) în alte zile.

Totodată, aceștia spun că majorarea timpului zilnic de muncă cu o oră sau reducerea pauzei de masă cu 30 de minute sunt prerogative stabilite pentru angajator şi salariat care se negociază şi se consfinţesc în regulamentul intern al unităţii, în contractul colectiv şi în contractul individual de muncă.

CNSM propune ca în punctul 1 al proiectului hotărârii Guvernului cu privire la modul de recuperare a zilelor declarate ca zile libere să fie stabilită recuperarea tuturor zilelor declarare libere (adică 22 de zile), prin zilele de sâmbătă pe parcursul anilor 2020-2021, iar punctele 2-5 – privind schimbarea orelor – să fie excluse.

De asemenea, sindicaliștii se referă și la prevederea inclusă în proiectul menționat cu privire la reţinerile din salariu pentru achitarea datoriilor salariaţilor faţă de angajator, potrivit căreia în caz de încetare a contractului individual de muncă/raporturilor de serviciu pînă la recuperarea deplină a zilelor/orelor libere, angajatorul va reține din plățile ce se cuvin salariatului salariul achitat pentru zilele/orele nerecuperate. Sindicaliștii propun ca această prevedere să fie exclusă pentru neadmiterea contradicţiilor dintre prevederile hotărârii Guvernului şi Codul muncii, precum şi în scopul evitării eventualelor situaţii litigioase.