SHS atenționează că în bazinul râului Prut se atestă scurgere scăzută a apei cu 20-30% din valorile medii multianuale. Avertizarea hidrologică emisă de meteorologi
Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis vineri, 24 iunie, un cod portocaliu de scurgere scăzută a apei în râul Prut. În acest sens, SHS solicită agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă.
Potrivit meteorologilor, în legătură cu lipsa precipitațiilor și a temperaturilor ridicate, în intervalul 24 iunie – 30 iunie, în bazinul râului Prut se atestă scurgere scăzută a apei cu 20-23% din valorile medii multianuale, iar în râurile mici ale R. Moldova se atestă scurgere scăzută a apei cu 10-25% din valorile medii multianuale cu excepția afluenților de stânga al râului Nistru.
Tot astăzi, meteorologii au emis și cod galben de „pericol excepțional de incendiu” și au atenționat că, în perioada 25 iunie – 1 iulie, pe întreg teritoriul R. Moldova se va menține pericol excepțional de incendiu (clasa V) cu caracter natural.
Vineri, 24 iunie, în raioanele de nord ale R. Moldova temperatura se situează în jurul valorilor de +24…+27°C, iar în timpul nopții va coborî până la +12…+15°C. În centrul și sudul țării temperatura variază între +25…+29°C ziua și între +13°C și +17°C noaptea.
Duminică, pe întreg teritoriul țării se așteaptă ploi.