Principală  —  IMPORTANTE   —   SHS a emis o nouă…

SHS a emis o nouă avertizare hidrologică și atenționează că în râurile din R. Moldova se va menține scurgerea scăzută a apei

imagine-simbol

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis o nouă avertizare hidrologică și atenționează că în intervalul 6 septembrie – 13 septembrie curent, în râurile din R. Moldova se va menține scurgerea scăzută a apei.

Sub cod galben de urgență la secetă, potrivit SHS, se află râul Prut. Scurgerea scăzută a apei constituie 35-50% din valorile medii multianuale lunare.

De asemenea, sub cod galben de urgență la secetă se află râurile mici: Vilia, Racovăț, Draghiște, Ciorna, Iagorlâc, Ichel, Bâc, aici scurgerea apei constituind 30-50% din valorile medii multianuale lunare.

Sub cod portocaliu de urgență la secetă se află râurile mici: Răut (cu afluenții Căinari, Cubolta, Ciulucul de Mijloc), Botna, Cogâlnic, aici scurgerea scăzută a apei constituind 10-30% din valorile medii multianuale lunare.

În acest sens, SHS solicită agenților economici și populației să consume rațional resursele de apă.

Potrivit meteorologilor, marți și miercuri, 6-7 septembrie, noaptea și dimineața, temperatura minimă a aerului se va menține rece cu minime între +6… +11ºC. Ziua, temperatura maximă a aerului ușor va crește, situându-se între +20… +25ºC.