Sezonul turistic s-a încheiat înainte de a începe
Sunt mulți oameni dependenți de turism. Așa este și noul coronavirus, care continuă să se deplaseze și să se răspândească prin lume. Din acest motiv, în acest an nu vom putea călători la fel de des că și anterior. Specialiștii din turism spun că, deși va fi mai dificil să călătorim peste hotare în sezonul estival, deplasarea în interiorul R. Moldova și în locuri mai puțin aglomerate va fi accesibilă și mai atractivă decât oricând.
COVID-19 a afectat călătoriile și turismul ca niciun alt eveniment de până acum
Odată cu debutul sezonului estival, agențiile de turism din R. Moldova devin, de obicei, mai active, dar nu și în acest an. Chiar și așa, destinațiile preferate ale turiștilor de la noi rămân a fi Turcia, Grecia, Bulgaria, Egipt sau Spania.

În pofida pandemiei, Marius Brașoveanu, proprietar al agenției de turism Prim Travel, susţine că destinații cum ar fi Turcia, Grecia, Bulgaria, Egipt, Spania și Muntenegru, cu care colaborează agenția sa, sunt în toiul pregătirilor pentru primirea turiștilor. Agențiile elaborează diferite strategii și măsuri de siguranță pentru oaspeți, pentru a preveni eventualele infectări cu noul coronavirus. „Toate instrucțiunile de călătorie vor fi făcute publice în curând de către partenerii noștri externi”, spune Brașoveanu.
Președinta Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism din Moldova (ANAT), Anna Colța, afirmă că, imediat ce se va redresa situația epidemiologică, oamenii vor fi în drept să se odihnească nestingherit, conform destinației alese, știind că şi-au asumat toate măsurile de precauție.

„Autorităţile naționale și partenerii de peste hotare susțin că vacanțele din această vară pot fi „salvate”, cu respectarea unor măsuri de securitate și a unor restricții. Bunăoară, Comisia Europeană a prezentat, la 13 mai 2020, unele recomandări pentru sectorul hotelier și pentru agențiile de turism. A fost propusă eliminarea treptată a controalelor la frontieră și a restricțiilor de călătorie între statele membre. Aceste măsuri, dar şi altele în acest sens, vor contribui substanțial la activizarea sezonului turistic 2020. Totodată, companiile locale de turism depun eforturi considerabile pentru a dezvolta colaborarea cu prestatorii de servicii din țările de destinații și intervin pentru a schimba datele vacanțelor, desigur, având acordul consumatorilor, pe o perioadă mai târzie, începând cu luna iulie. Una dintre soluții ar fi și reprogramarea pentru anul 2021”, susţine președinta ANAT.
Rezervările pentru sezonul vară-toamnă s-au redeschis
Pandemia COVID-19, care a cauzat instituirea Stării de Urgență și sistarea tuturor activităților, a pus la grea încercare agențiile turistice, companiile aeriene, dar și turiștii moldoveni.
„Rezervările pentru vacanțele sezonului 2020 au început devreme. Încă în noiembrie 2019 au fost achiziționate foarte multe pachete turistice. E trist ceea ce se întâmplă în întreaga lume și, desigur, clienții noștri au amânat, pentru un timp, rezervările sau le-au reprogramat pentru o altă perioadă. Vacanțele în Egipt au fost însă anulate, pentru că nu s-au găsit alternative pentru traseele de zbor”, confirmă Marius Brașoveanu.
„Din 18 mai 2020, turiștii pot deja solicita oferte pentru plecări, începând cu 1 iulie 2020. De asemenea, zborurile charter spre Turcia vor fi prelungite până pe 30 octombrie. Turiștii, deocamdată, nu anulează rezervările și nu se panichează. Aceștia sunt optimiști și speră că în curând vor avea vești bune”, spune Brașoveanu, precizând că toate depind de evoluția pandemiei. El mai spune că cei care își anulează vacanțele rezervate sunt familiile cu copii mici, deoarece aceștia nu doresc să-și asume posibilele riscuri. „Unii se gândesc la o reprogramare ulterioară, atunci când ar putea fi mai siguri pe situație”, punctează Marius Brașoveanu
Tot odată, Anna Colța, președinta ANAT, susține că majoritatea turiștilor și-au reprogramat vacanțele din mai-iunie pentru lunile iulie-septembrie, iar cei care și-au anulat călătoriile deseori revin, reprogramându-le pentru o perioadă mai târzie.
Returnarea banilor: Airbnb și Booking.com oferă posibilitatea de anulare a rezervărilor
Marius Brașoveanu amintește că mai multe platforme online ale agențiilor străine de turism returnează banii în formă de webmoney, în contul clientului, după care clientul își poate face o altă rezervare, în funcție de perioadă, cu banii alocați în contul său. „Returnarea banilor este o procedură mai dificilă. Atunci când se fac rezervările, în scurt timp, noi achităm agențiilor hoteliere din destinațiile respective ca acestea să se pregătească de noul sezon și să primească turiștii la un nivel decent. Unele platforme online ale agențiilor străine de turism returnează banii sub formă de webmoney, în contul clientului. Ne dorim și noi un astfel de serviciu, pe care îl solicităm de la stat. E o soluție de returnare online a banilor în contul clienților, astfel încât aceștia să-și poată face rezervări noi, atunci când se decid și să achite cu banii întorși în cont”, afirmă Marius Brașoveanu.

„Companiile de Turism doresc să restituie banii, dar este imposibil de a-i întoarce peste noapte”, ne spune președinta ANAT. „Cu siguranță, clienții noștri vor primi banii înapoi, dar ei ar trebui să fie înțelegători, întrucât banii achitați de ei nu se află în conturile companiilor locale de turism, fiind transferați către prestatorii de servicii din țările de destinații. La rândul lor, aceste țări nu rambursează banii imediat. De exemplu, Grecia întoarce banii peste 540 de zile, în cazul în care turistul refuză rezervarea. Anume din acest motiv facem un apel către turiștii noștri de a nu anula, dar de a reprograma vacanța pentru o perioada mai târzie. Avem nevoie de timp pentru a ne restabili în urma efectelor negative asupra sectorului turistic, provocate de COVID-19. Apropo, la nivel mondial, turismul a fost declarat drept cel mai afectat domeniu al economiei”, explică Anna Colța.
Prețul călătoriilor și al biletelor
Unele țări vor încerca să primească turiști, chiar dacă într-un număr mai mic decât altă dată. Mai multe țări vor fi determinate să-și reconstruiască industria turistică, pentru a evita orice risc de contaminare cu noul coronavirus, în special, Spania și Italia. În aceste condiții, prețurile vor suporta schimbări semnificative. „Prețul călătoriilor variază în funcție de calitatea hotelului la care se cazează turiștii, dar și în dependenţă de mesele și transportul care sunt incluse în pachetele turistice. Dacă e să facem o comparație cu anii precedenți, atunci anul acesta vom avea o creștere sau o reducere cu 10-30%”, explică Marius Brașoveanu, de la Prim Travel, precizând că, totuși, prețurile călătoriilor sunt greu de planificat, situația fiind încă una incertă.
Președinta ANAT consideră că „vom strânge „roadele” acestei pandemii prin octombrie-noiembrie. Abia atunci, uitându-ne înapoi, vom vedea şi vom înțelege cum au derulat lucrurile. Cert este că lumea vrea să călătorească și noi susținem aceste intenții. Încercăm să găsim soluții pentru fiecare familie în parte, individual discutăm cu fiecare turist, pentru a găsi soluția cea mai potrivită pentru fiecare dintre ei”.
Turiștii vor primi vouchere în loc de bani pentru un an și jumătate
În timp ce agențiile de turism din R. Moldova mai caută posibilități pentru a returna banii clienților, în țările europene se caută formule pentru menținerea lichidităților operatorilor de turism și ale companiilor aeriene. Astfel, în loc să ramburseze banii pentru tururi anulate și bilete de avion ratate din cauza pandemiei, consumatorii vor primi tichete de depozit pentru serviciile de care vor putea beneficia mai târziu.
Guvernul elen, bunăoară, a emis un decret prin care permite companiilor aeriene grecești, feriboturilor, hotelurilor și agențiilor de turism să emită vouchere clienților, în cazul rezervărilor anulate, pentru suma integrală a rezervării, valabilă timp de 18 luni. Dacă un turist nu-i folosește timp de un an și jumătate, va fi rambursat, relatează Pagini de călătorie din Grecia.
În Turcia, operatorii turistici au suspendat plățile pentru tururile eșuate. ANEX Tour își informează partenerii despre suspendarea temporară a plăților pentru excursiile anulate. Compania a luat o astfel de decizie în legătură cu o modificare a politicii interne a companiei, care are drept scop „prevenirea prăbușirii pieței turismului”.
Experții în turism din R. Moldova susțin că, în actualele condiții, o prioritate pentru amatorii de călătorii ar fi să-și petreacă vacanțele aproape de casă. Or, și în Moldova sunt locuri turistice inedite, necunoscute pentru cei care, ani la rând, au preferat să se odihnească peste hotare.