Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Schimb de ipoteze. Moțpan declară…

Schimb de ipoteze. Moțpan declară că Dodon nu a fost implicat în „expulzarea” profesorilor turci

Schimbare de ipoteze în cazul „expulzării” profesorilor turci de la Liceul „Orizont”. Chiril Moțpan, președintele Comisiei securitate, națională, apărare și ordine publică, care se ocupă de investigarea acestui caz, declară că președintele Igor Dodon nu a avut nicio atribuție la îndepărtarea ilegală a profesorilor de pe teritoriul R. Moldova.

Dacă înainte de a veni la guvernare retorica Blocului ACUM se baza pe faptul că în spatele „expulzării” profesorilor turci ar sta Igor Dodon, care i-ar mulțumi în acest mod lui Erdogan pentru reparația clădirii Președinției, acum ipoteza a fost schimbată.

Întrebat, dacă șeful statului a fost audiat sau urmează a fi audiat în cazul „expulzării”, Moțpan a menționat că Dodon nu are nicio atribuție.

„Președintele Igor Dodon nu apare nicăieri în rapoartele prezentate, iar numele lui nu se regăsește nici în declarațiile făcute de invitații la aceste audieri. Nu a apărut niciun nume de politician. Am putea presupune doar, dar consider că președintele Igor Dodon nu a avut nicio atribuție în cazul respectiv. Mai degrabă a fost altceva, dar nu vreau să fac doar presupuneri”, a declarat Chiril Moțpan.

Totodată, președintele Comisiei a precizat că în acea perioadă, unicul care putea să ia decizii în țară era Vladimir Plahotniuc.

„Pot presupune că el ar fi stat în spatele acestor decizii, dar rămâne să constate acest lucru organul de urmărire penală”, a conchis Moțpan.

Membrii Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică i-au audiat în cazul „expulzării” cetățenilor turci pe fostul șef al Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Vasile Botnari, șeful Centrului Antiterorist din cadrul instituției și fostul vicepreședinte al Centrului, Alexandru Baltaga, dar și șefa Biroului de Migrație și Azil (BMA), Olga Poalelungi.

Potrivit lui Moțpan, declarațiile și informațiile acumulate de Parlament urmează a fi sentitizate într-un raport.

La 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat R. Moldova pentru încălcarea drepturilor cetățenilor străini care au fost „expulzați” de pe teritoriul țării în septembrie 2018. CtEDO a constatat violarea dreptului la libertate și siguranţă, dar şi a dreptului la respectarea vieții private și de familie, și a decis că Guvernul R. Moldova va trebui să achite câte 25 de mii de euro pentru cinci dintre cei șapte cetățenii turci, ale căror drepturi au fost încălcate și care au depus plângeri în fața Curții.

Cei șapte cetățeni străini au fost „expulzați” în dimineața zilei de 6 septembrie 2018 din R. Moldova. Aceștia au fost reținuți în timp ce ieșeau din casă pentru a merge la serviciu.

SIS declara atunci că cei șapte cetățeni turci ar avea legături cu o grupare islamistă, grupare despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

Potrivit Curții Europene însă reclamanţii au fost înlăturaţi printr-un transfer ilegal care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale. Potrivit avocatului cetățenilor turciîn fața Curții Europene a Drepturilor Omului, agentul guvernamental, adică statul R. Moldova, nu a prezentat careva probe precum că reclamanții constituie sau au constituit un pericol pentru securitatea și ordinea publică din R. Moldova.