Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția MSMPS la declarațiile Avocatului…

Reacția MSMPS la declarațiile Avocatului Poporului precum că un număr impunător de medici au intenția de a depune cereri de demisie

Imagine-simbol

După ce Avocatul Poporului, Mihail Cotorobai a susținut că mai mulți medici ar intenționa să părăsească sistemul din cauza lipsei echipamentului de protecție, care ar oferi o siguranță personalului medical în momentul acordării asistenței medicale, Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale a venit cu precizări.

„Pentru a afla dacă într-adevăr există o astfel de problemă, am solicitat detalii avocatului poporului ca să putem interveni imediat, dacă este cazul. Ni s-a spus că informația a fost obținută de la persoane anonime și s-au indicat două unități spitalicești, care în realitate dispun de echipamentul necesar și conducea acestora nu au venit până la această etapă cu solicitări de suplimentare cu echipamente și medicamente.

Instituțiile medicale, în mod special, cele implicate în combaterea virusului COVID-19, dispun de echipamentul tehnico-material necesar pentru protecția personalului medical. La fel, conform protocoalelor Organizației Mondiale a Sănătății, medicii sunt instruiți în continuu privind managementul cazurilor confirmate cu COVID-19″, a precizat ministerul Sănătății.

În acest context, MSMPS a indicat modul în care este monitorizată și asigurată dotarea cu echipamente speciale în unitățile spitalicești:

1. Managerii instituțiilor medico-sanitare sunt direct responsabili de asigurarea funcționalității instituțiilor medicale, care include: personal medical, medicamente, echipamente de protecție și consumabile. Așadar, dacă întâmpină probleme cu stocul de materiale, anunță imediat Ministerul și se intervine operativ.

2. Începând cu 25 februarie, instituțiile medicale raportează săptămânal Ministerului despre asigurarea cu echipamente de protecție și medicamente. În urma analizei rapoartelor, toate instituțiile medicale sunt aprovizionate cu echipamente de protecție, consumabile și medicamente.

3. În vederea elucidării infomațiilor prezentate de către Avocatul Poporului, Ministerul a solicitat suplimentar verificarea în comun a datelor prezentate, astfel încât, societatea să fie informată corect și cu date verificate.

4. Totodată, MSMPS menționează că se întreprind măsuri continue de asigurare a sistemului cu echipamente, medicamente și consumabile.

Potrivit Avocatului Poporului, un număr impunător de medici au intenția de a depune cereri de demisie din cauza lipsei echipamentului de protecție, care ar oferi o siguranță personalului medical în momentul acordării asistenței medicale. Semnalele i-au fost transmise Ombudsmanului săptămâna curentă de către reprezentanți ai mai multor instituții medico-sanitare publice din țară.