Principală  —  IMPORTANTE   —   Punctul de trecere a frontierei…

Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni și-a sistat temporar activitatea. Poliția de Frontieră: „Pe partea ucraineană a fost deconectată energia electrică”

Imagine-simbol

Reprezentanții Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) anunță marți, 28 decembrie, că punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni și-a sistat temporar activitatea după ce pe partea ucraineană a fost deconectată energia electrică.

Punctul de trecere a frontierei Giurgiulești-Reni și-a sistat temporar activitatea, pe motiv că pe partea ucraineană a fost deconectată energia electrică. Recomandăm să optați pentru alt punct de trecere din proximitate: Cișmichioi-Dolinscoe”, anunță Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră din Leușeni informează că, la această oră, pe direcția intrare în R. Moldova se înregistrează un flux mărit de autocare și microbuze. La linia de control sunt 5 autocare și 8 microbuze, iar la barieră – alte 5 autocare și 5 microbuze.

IGPF anunță că au fost deschise suplimentar două piste pentru autocare și microbuze.

„Se practică procedura „Revers” , ceea ce înseamnă direcționarea fluxului de transport pe sensul opus de deplasare, mai mulți lucrători ai IGPF și SV au fost mobilizați la linia de control”, menționează IGPF.