Principală  —  IMPORTANTE   —   Primăria orașului Bălți a fost…

Primăria orașului Bălți a fost plasată în carantină, după ce mai mulți angajați au fost testați pozitiv la COVID-19

Primăria orașului Bălți a fost plasată în carantină, după ce mai mulți angajați au fost testați pozitiv la COVID-19. Decizia a fost luată astăzi, 17 iunie, de către Comisia municipală extraordinară de sănătate publică a municipiului.

Potrivit deciziei Comisiei, Primări Bălți se plasează în carantină de la 17:00 la 18 iunie la 17:00 la 01 iulie 2020.

Totodată, toate persoanele contacte, cu excepția lucrătorilor al căror rezultat al testului pentru coronavirus a fost negativ, se vor plasa la autoizolare la domiciliu.

 „Conducerea primăriei va întocmi un plan de măsuri pentru eliminarea focarului de infecție, convenit cu Centrul de sănătate publică Bălți, după care transmis pentru aprobare Comisiei municipale extraordinare de sănătate publică. Ținând cont de activitatea din cadrul grupurilor mobile a lucrătorilor din primărie, comisia recomandă inspectoratului de poliție, centrului de sănătate publică și Direcției teritoriale a ANSA să facă teste tuturor angajaților pentru coronavirus”, se mai arată în decizia Comisiei.

Un focar de infecție cu Covid-19 a fost indentificat la Primăria mun. Bălți. Anunțul a fost făcut ieri, 16 iunie, de către primarul orașului, Renato Usatîi, care suține că 37 de angajați din cadrul instituției au fost testați pozitiv pentru coronavirusul de tip nou.

Potrivit lui Usatîi, cei 37 de angajați nu prezentau simptome de îmbolnăvire cu Covid-19.