Principală  —  IMPORTANTE   —   Primăria municipiului Chișinău își propune…

Primăria municipiului Chișinău își propune deschiderea punctelor suplimentare de testare la COVID-19 pe lângă instituțiile de asistență medicală primară

Sursa foto: Digi 24

Primăria municipiului Chișinău își propune deschiderea punctelor suplimentare de testare la COVID-19 pe lângă instituțiile de asistență medicală primară: asociații medicale teritoriale (AMT-uri) și centre ale medicilor de familie.

Potrivit autorităților municipale, „inițiativa are drept scop evitarea aglomerațiilor în policlinici și acordarea serviciilor enunțate la cât mai multă lume, având în vedere creșterea sporită de persoane care solicită testarea la infecția COVID”.

În AMT-uri și centre ale medicilor de familie (CMF)-uri va fi suplinit numărul de personal din registratură, respectiv vor fi deschise numerele de telefon suplimentare, unde va fi oferită informația necesară pacienților.

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, a anunțat luni, 24 ianuarie, că punctele mobile de testare vor fi amenajate în comun cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), iar testele vor fi asigurate prin activitățile desfășurate împreună cu autoritățile centrale.

Loturile achiziționate de municipalitate pentru cadrele didactice vor fi utilizate strict conform destinației: pentru instituțiile școlare și cele preșcolare.

Primăria municipiului Chișinău anunță că a convocat Celula de Criză, împreună cu Direcția generală asistență medicală și socială și managerii de spitale, pentru planificarea și realizarea acțiunilor emergente de acordare a asistenței medicale în situația actuală de criză sanitară.