Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Pretinse conversații purtate pe Telegram…

Pretinse conversații purtate pe Telegram și atribuite ministrei de Interne, Ana Revenco, publicate pe un site

Pretinse conversații private purtate pe Telegram și atribuite ministrei Afacerilor Interne Ana Revenco au fost publicate pe același site anonim, unde anterior au apărut presupuse discuții ale ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, consilierului prezidențial în domeniul apărării și securității, Dorin Recean, și ale fostului deputat PLDM, Vadim Pistrinciuc. Pe site-ul respectiv au fost publicate 422 de chaturi private, atribuite ministrei Revenco.

Ministra Ana Revenco nu a răspuns la apelurile Ziarului de Gardă pentru a oferi o reacție la acest subiect.

Administratorii site-ului, pe care anterior au fost publicate conversațiile private atribuite ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, consilierului prezidențial, Dorin Recean, și fostului deputat PLDM, Vadim Pistrinciuc, susțin că aceasta ar fi „cea mai mare scurgere de corespondență privată a oficialilor de rang înalt din R. Moldova. Mesaje, cutii poștale, conturi bancare”. 

După publicarea pretinselor conversații purtate de ministrul Justiției, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a emis un comunicat prin care a declarat că condamnă publicarea pretinselor conversații ale unor demnitari de stat de pe Telegram.

ZdG a examinat conținutul acestor presupuse conversații, în contextul în care mai multe persoane, numele cărora apar în chaturi, au confirmat că discuțiile ar fi, cel puțin, parțial veridice. 

Corespondența atribuită demnitarilor, față-n față cu faptele verificate de ZdG: Ce (nu) spun cei vizați

Site-ul pe care au fost publicate aceste mesaje a fost înregistrat marți, 8 noiembrie, în afara R. Moldova. Telegram este un serviciu de mesagerie instantă și VoIP dezvoltată de Telegram Messenger LLP, companie înregistrată în Londra, Regatul Unit, și înființată de antreprenorul rus Pavel Durov.