Principală  —  IMPORTANTE   —   Prelungirea contractului la gaze pentru…

Prelungirea contractului la gaze pentru luna octombrie nu va afecta prețurile din facturile cetățenilor. Anunțul făcut de viceprim-ministrul Spînu

Contractul pentru tranzitare și furnizare a gazelor naturale dintre „Moldovagaz” și „Gazprom”, care a expirat joi, 30 septembrie, și care a fost prelungit pentru o lună nu va afecta prețurile din facturile cetățenilor R. Moldova. Asigurările au fost făcute de către viceprim-ministrul, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, vineri în cadrul unei conferințe de presă.

„Indiferent de contractul semnat, prețurile în facturi nu se va schimba nici pentru gospodării – persoane juridice, nici pentru persoanele fizice. Am discutat cu Moldovagaz ca să asigurăm cetățenii. Guvernul nu va permite ca anomaliile de piață să afecteze bugetul cetățenilor. Vă garantam că vom ține prețurile sub control. Vom găsi soluții să nu fie operată nicio schimbare în facturile oamenilor. Vom trece cu bine împreună peste această perioada dificilă pe care nu am meritat-o, dar pe care trebuie să o suportăm. Nu vom permite creșterea prețurilor la facturi”, a menționat Andrei Spînu.

Ministrul Spînu menționează că întregul Cabinet de miniștri este implicat în discuțiile privind semnarea unui nou contract. Tot el susține că luna viitoare va merge la Sankt Petersburg unde va avea discuții cu privire la negocierea prețului la gaz pentru R. Moldova.

„Discutam ca să avem un contract mai bun cu Gazprom. Discutăm să convenim cum să facem ca să nu afecteze cetățenii. Suntem în discuții ca să găsim o formulă cât mai avantajoasă. Noi ne-am dorit prelungirea contractului în condițiile existente pentru încă un an, pentru a trece peste anomaliile existente. Noi discutăm acum cel mai important lucru – să avem un preț bun la gaz pentru cetățenii noștri. Întreaga guvernare este implicată, în măsura competențelor, în aceste negocieri”, a mai menționat Spînu.

Contractul pentru tranzitare și furnizare a gazelor naturale dintre „Moldovagaz” și „Gazprom”, care a expirat joi, 30 septembrie, a fost prelungit pentru o lună. Anunțul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, viceprim-ministru. Prelungirea contractului pentru luna octombrie are loc în aceleași condiții la care R. Moldova a primit gaze în luna septembrie.

„Moldovagaz” a anunțat că la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SA „Moldovagaz”, care a avut loc joi, 30 septembrie, a fost examinat subiectul privind confirmarea tranzacțiilor cu conflict de interese și anume a două suplimente la contractul dintre SA „Moldovagaz” și SAP „Gazprom” privind condițiile de furnizare a gazelor naturale în R. Moldova pentru anii 2007-2021.

Primul supliment prevede clarificarea formulei de calcul a prețului de achiziție a gazelor naturale în trimestrele II și III a anului 2021, și anume, excluderea calculării duble a puterii calorifice efective a gazului. Cel de al doilea supliment prevede ajustarea volumelor contractuale de furnizare a gazelor naturale până în luna septembrie a anului 2021 prin majorarea acestora.

„Acest fapt a fost determinat de depășirea volumelor contractate de furnizare în lunile februarie-aprilie a acestui an pe fundalul vremii reci, stabilite în perioada menționată, precum și insuficienței resurselor de gaze naturale pentru luna septembrie”, anunță reprezentanții instituției.

În decembrie 2020, „Moldovagaz” și „Gazprom” au semnat acordurile adiționale la Contractul pentru tranzitul și furnizarea de gaze rusești către R. Moldova, fiind prelungit până la 30 septembrie 2021.