Principală  —  IMPORTANTE   —   Povestea unei familii din Hâncești…

Povestea unei familii din Hâncești în care toți patru membri au avut coronavirus, dar au învins: „Noi am hotărât că dacă o să ne păstrăm calmul, nu va fi nimic strașnic”

Familia Comanici din satul Sofia, raionul Hâncești, a reușit să învingă coronavirusul. După ce acum două săptămâni toți cei patru membri ai familiei au fost diagnosticați pozitiv cu Covid-19, soții, împreună cu cei doi copii, au fost externați luni, 30 martie, din spitale și s-au întors acasă. Acum, familia respectă recomandările medicilor, s-a autoizolat la domiciliu pentru 14 zile și povestește cu bucurie că „se simt foarte bine”. Tot luni a fost externat și soțul primei paciente decedate din cauza noului coronavirus din satul Bălceana, tot din raionul Hâncești.

Alexandru Comanici are 31 de ani și locuiește împreună cu familia în satul Sofia, localitate care a intrat printre primele în carantină. Bărbatul este asistent medical și de mai bine de șapte ani activează la oficiul medical din satul vecin – Bălceana, localitate aflată în carantină din 16 martie. Bărbatul relatează că s-a infectat cu Covid-19 la locul de muncă, după ce a interacționat cu femeia venită din Italia, prima pacientă confirmată pozitiv cu noul coronavirus în localitate. 

„Totul a pornit de la pacienta venită din Italia care nu s-a izolat acasă, dar a venit la oficiul medical la 6 martie. Nu știam că este bolnavă și echipament nu aveam, încă în toată țara nu era, aveam doar măști, mănuși simple și halat medical. Când a venit la noi la spital, simptome de gripă nu prezenta, avea doar dureri de cap și tensiune mare, dar era infectată și prezenta pericol pentru alții”, povestește Alexandru, într-o discuție cu ZdG.

Asistentul medical spune că primele simptome le-a simțit după patru zile. „Primele zile aveam febră și simțeam oboseală, nu părea nimic complicat, dar peste o săptămână simptomele s-au accentuat”, relatează acesta. Simptomele celorlalți membri ai familiei au apărut peste o săptămână, după ce Alexandru a intrat în contact cu femeia infectată. 

„Ne simțeam în pericol, de aceea când am aflat că femeia are coronavirus, nu am mai așteptat nimic, am chemat imediat ambulanța și am plecat toată familia la spital. Eram sigur că sunt infectat, iar familia dacă a fost în contact cu mine, era sub semnul întrebării și nu avea rost să aștepte să mai apară alte simptome, pe lângă febra pe care deja o aveau”, relatează bărbatul.

Copiii au fost internați la Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii, iar Alexandru și soția sa Galina au fost duși la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă”, unde li s-au prelevat probele pentru a fi testați la Covid-19. Bărbatul povestește că deși, el și soția au primit rezultatele testelor a doua zi, copiii au fost testați de patru ori – „primele două teste au fost suspecte, dar nu pozitive”.

„Așteptarea a fost grea, dar copiii și-au menținut calmul. Nu li s-a spus că au gripă și nici nu s-au simțit rău. Au avut doar într-o singură zi febră și slăbiciuni și au fost tratați doar cu vitamine”, spune Alexandru.

Timp de două săptămâni, familia Comanici a fost internată în spital și a primit tratament. „Am fost tratați cu antivirale, datorită cărora am reușit să cobor febra, care persista de 12 zile. Nu aveam voie să intrăm în contact cu personalul ca să nu-i îmbolnăvim și pe ei, pentru că echipamentele medicilor nu sunt foarte performante. Medicii purtau echipament de protecție, măști, ochelari de protecție, însă infirmierele – nu. Aveau niște măști, halate, mănuși mai simple, dar nu intrau în contact cu noi, ne aduceau mâncare, făceau curat în salon și plecau, nu stăteam pe lânge ele”, relatează Alexandru.

Atât el, cât și soția sa, în vârstă de 33 de ani, spun că au încercat să-și păstreze calmul și că au avut încredere că vor depăși această situație. 

„Noi am hotărât că dacă o să ne păstrăm calmul, nu va fi nimic strașnic. Acum nu ieșim 14 zile din ogradă, facem curățenie și dezinfectăm toată casa. Respectăm regimul de dietă recomandat de medic și folosim vitamine după caz. Avem timp. Încercăm să fim atenți la simptome, iar în caz de ceva ne adresăm medicului de familie. Copiilor nu le permitem să iasă nicăieri, la școală nu se duc până pe 15 mai și sperăm că până atunci vom lupta cu virusul și vom scăpa de el”, adaugă bărbatul.

Alexandru este de părere că „lucrurile se vor înrăutăți” și susține că „trebuiau întreprinse măsuri la timp”, iar cei care veneau de peste hotare „trebuiau examinați și izolați”.

„Trebuia să le ia câte o analiză să vadă dacă au virusul sau nu, pentru că el nu apare din primele zile, dar până la 14 zile. Trebuiau izolați, s-a știut de unde vin și ce e în Italia. Trebuiau întreprinse măsuri”, afirmă acesta.

Asistentul povestește că „imediat ce va ieși din carantină va reveni la muncă” și spune că nu îi este frică: „trebuie să ajutăm ceilalți oameni, pentru că sunt mulți. Cine o să ajute dacă nu noi?”. Mesajul lui Alexandru este simplu: „Oamenii să fie atenți și să stea acasă. Să aibă răbdare și încredere că o să depășim pandemia. Dar, să sperăm, cu cât mai puține victime, iar autoritățile să se implice mai cu inimă”.

Alexandru spune că tot luni a fost externat și soțul primei paciente decedate din cauza COVID-19. Asistentul medical afirmă că bărbatul este izolat la domiciliu, însă ne-a recomandat să nu-l contactăm, mărturisind că acesta „este într-o stare de depresie”.

„Acum este singur, este în carantină și spune că se simte bine. Primarul îl ajută și îl susține. Medicul îl contactează. Trei ani în urmă și-a pierdut feciorul într-un accident rutier, iar acum soția a decedat și nici nu a putut să fie prezent la înmormântare, el fiind în carantină, izolat. Nu-l căutați”, roagă asistentul medical.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, până joi, 2 aprilie, în R. Moldova au fost înregistrate 23 de cazuri de recuperare dintre cele 423 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. Cinci persoane au decedat, inclusiv un medic.