Peste o mie de angajați din cadrul instituțiilor educaționale din Capitală s-au vaccinat împotriva COVID-19 în cadrul maratonului de vaccinare pentru cadrele didactice
Primăria municipiului Chișinău anunță că în perioada 20-22 august 2021, în cele trei zile ale Maratonului de Vaccinare antiCOVID-19, s-au imunizat circa 1000 de persoane: cadre didactice şi angajaţi auxiliari de la instituţiile de învățământ și cele pentru protecția drepturilor copilului din capitală.
Acțiunea de vaccinare cu genericul „Hai la școală în siguranță” s-a desfășurat la Centrul municipal de vaccinare, iar obiectivul final al municipalității este asigurarea procesului educaţional cu prezenţa fizică în sălile de clasă a profesorilor şi elevilor.
Astfel, rata de vaccinare în municipiu Chișinău în rândul angajaților din instituțiile educaționale constituie peste 75%.
În cadrul ședinței operative de luni, Primarul General, Ion Ceban a menționat că în pofida circumstanțelor nefavorabile privind situaţia epidemiologică prin COVID-19, municipalitatea își propune să înceapă noul an de studii cu prezenţa fizică în instituţiile școlare, iar elevii să beneficieze de studii, după perioade de absență.
Edilul a precizat că în acest sens urmează să se convoace în ședință Comisia extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău, după ședința Comisiei Naționale, astfel ca părinții și cadrele didactice să știe cum să acționeze în continuare.
Primul Maraton de imunizare antiCOVID-19 destinat cadrelor didactice din capitală s-a desfășurat în perioada 30 – 31 iulie.
În R. Moldova, campania de imunizare a fost lansată pe data de 2 martie, curent. Pe 18 mai, Comitetul Național de Coordonare a Imunizării a decis lansarea integrală a etapei a treia de vaccinare împotriva COVID-19. Cele mai des întâlnite simptome ale COVID-19 sunt febra, oboseala și tusea uscată. Unii pacienți pot prezenta dureri, congestie nazală, nas curgător, dureri în gât sau diaree.