Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Patru pacienți cu afecțiune cardiacă…

Patru pacienți cu afecțiune cardiacă severă, tratați printr-o metodă inovativă. Ministerul Sănătății susține că pacienții au fost externați după trei zile de la intervenție

Cardiologii intervenționiști de la Institutul de Cardiologie au efectuat primele patru intervenții de implantare transcateter a valvei aortice (TAVI) din acest an. Potrivit Ministerului Sănătății (MS), prin aplicarea metodei moderne minim invazive de înlocuire a valvei cu o proteză au fost tratați pacienți diagnosticați cu stenoză aortică severă.

Reprezentanții MS susțin că urmare a intervențiilor a fost restabilit fluxul sanguin, anterior redus din cauza valvei aortice îngustate. Astfel, pacienții nu mai au simptome grave și au fost salvați de evoluția bolii cardiace în faza terminală.

„Datorită procedurii inovative TAVI au putut beneficia de tratament persoane de vârstă înaintată, cu diverse alte maladii, pentru care efectuarea intervenției chirurgicale, pe cord deschis, este contraindicată deoarece comportă un risc sporit de complicații. Pacienții s-au recuperat rapid, fiind externați după trei zile de la intervenție”, anunță reprezentanții Ministerului.

Din anul 2019 până în prezent, medicii de la Institutul de Cardiologie au efectuat 55 de intervenții TAVI, dintre care cele mai multe, 25 la număr, în anul 2022, anunță Ministerul Sănătății. Pentru persoanele asigurate aceste intervenții sunt gratuite, cheltuielile fiind acoperite de Compania Națională de Asigurări în Medicină.