Principală  —  IMPORTANTE   —   Patru candidați aspiră la fotoliul…

Patru candidați aspiră la fotoliul de director al Agenției pentru Protecția Consumatorului și Supravegherea Pieței

Foto simbol: consumator.gov.md/

La sfârșitul lunii aprilie, Ministerul Economiei și Infrastructurii (MEI) a anunțat concurs public pentru ocuparea funcției de director al Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP). În urma desfășurării primei etape a concursului, proba dosarelor a fost promovată de nouă candidați, cinci dintre care însă nu au mers mai departe în concurs după proba scrisă.

Astfel, proba scrisă din concurs a fost promovată de doar patru candidați, toți venind din interiorul Agenției. Potrivit MEI, la etapa interviului au fost admiși următorii candidați:

  • Iurie Eremia – acesta a exercitat mandatul de director al APCSP începând cu 2016 și până în 2019;
  • Violina Varta – ocupă în prezent funcția de director adjunct al APCSP;
  • Ivan Mateescu – este șef al Direcției control produse industriale și servicii din cadrul APCSP;
  • Vitalie Savciuc – activează în calitate de inspector superior în cadrul Direcției control produse industriale și servicii, APCSP.

Candidații la funcția de director al APCSP trebuie să aibă studii superioare, experiență de minim 4 ani în domeniu, inclusiv 3 ani de experiență în funcție managerială.

Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței (A.P.C.S.P) este instituţia de stat care are ca misiune eficientizarea activităţii statului în materie de protecţie a consumatorilor prin supravegherea pieţei, informarea şi educarea consumatorilor, întărirea capacităţii decizionale şi stimularea capacităţii de autoprotecţie individuală şi asociativă a consumatorilor.