Parlamentul a votat în prima lectură proiectul noii legi privind mass-media. Va fi instituit un Registru al furnizorilor de servicii mass-media
Domeniul mass-media va fi reglementat de o lege nouă, armonizată cu standardele europene. Deputații au aprobat joi, 11 iunie, în prima lectură proiectul de lege privind mass-media, conform unui comunicat de presă.
Proiectul urmărește „crearea unui cadru juridic coerent, care să asigure echilibrul dintre libertatea de exprimare, responsabilitatea editorială și protecția pluralismului mediatic, în concordanță cu standardele europene și cu evoluțiile recente ale pieței media”.
Documentul definește noțiuni esențiale pentru domeniul mass-media, precum pluralismul mediatic, responsabilitatea editorială, furnizorul de servicii mass-media și concentrările pe piața mass-media. Totodată, stabilește cadrul juridic general aplicabil furnizorilor de servicii mass-media, precum și drepturile și obligațiile acestora.
Proiectul prevede instituirea Registrului furnizorilor de servicii mass-media, gestionat de Ministerul Culturii. Înscrierea în registru va fi benevolă și nu va constitui o condiție pentru desfășurarea activității mass-media. Registrul va asigura evidența administrativă a furnizorilor de servicii mass-media și va facilita accesul publicului la informații privind structura proprietății și principalele surse de finanțare ale instituțiilor media.
Alte prevederi vizează protecția activității jurnalistice și consolidarea garanțiilor privind independența editorială, „prin măsuri menite să prevină ingerințele nejustificate și să asigure exercitarea liberă a profesiei de jurnalist”. De asemenea, sunt instituite repere pentru evaluarea concentrărilor pe piața serviciilor mass-media, inclusiv din perspectiva impactului asupra pluralismului mediatic și independenței editoriale.
Totodată, documentul urmărește apropierea legislației naționale de standardele europene consacrate prin Regulamentul (UE) 2024/1083 privind instituirea unui cadru comun pentru serviciile mass-media în cadrul pieței interne (European Media Freedom Act).
Noua lege își propune să asigure o funcționare transparentă, echitabilă și democratică a pieței mass-media din Republica Moldova și să contribuie la consolidarea rezilienței informaționale a societății, potrivit notei de fundamentare.
Proiectul legii privind mass-media a fost elaborat de un grup de deputați pe platforma Comisiei pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, cu participarea membrilor Consiliului de experți în domeniul mass-mediei din cadrul societății civile, precum și a reprezentanților Ministerului Culturii și ai Consiliului Audiovizualului. Documentul a fost consultat cu Comisia de la Veneția, iar recomandările formulate au fost integrate în textul proiectului. Inițiativa legislativă urmează să fie propusă Parlamentului pentru examinare în lectura a doua.
Noua lege va intra în vigoare la șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Odată cu aplicarea noilor prevederi, va fi abrogată Legea presei din 1994.