OPINIE Discuții despre revenirea acasă
În ultimul timp, visul european al multor moldoveni și moldovence este alimentat de pași concreți spre a obține poziția de candidat, precum și de direcția pe care o ia țara noastră, la răscrucea în care ne aflăm pentru moment. Cu siguranță, va lua timp și efort din partea fiecăruia pentru a păstra acest parcurs, iar un element-cheie va fi revenirea acasă a diasporei, inclusiv a tinerilor care au apucat drumul studenției în afara Moldovei și au început deja să-și construiască viitorul în alte părți.
Sunt și eu studentă în Germania și nu pot nega faptul că discursul Maiei Sandu în fața Parlamentului European chiar mi-a dat niște fiori și mi-a plantat sămânța revenirii acasă și dorința de a contribui la visul integrării. Simt că o mare parte din diasporă are acest gând, aparent năstrușnic, de a strânge valiza și de a reveni, iar acest proces trebuie facilitat la maxim de autoritățile moldovenești.
De când mi-am început studiile, m-am mai întors, desigur, de câteva ori acasă pentru a-mi vizita părinții, fratele și bunica, dar o impresie nu mă lăsa în pace nicicând. Aveam senzația că persoanele cu care mă întâlneam „bârfeau” despre Moldova cu mine. „Dar la voi precis nu sunt așa drumuri. Uite la ale noastre!”, „Cum e la universitate? Ei, cred că nu ca la noi.”. Totul s-a împărțit în noi și voi, iar eu m-am simțit deja ca parte din „voi”, cei plecați peste hotare. În aceste discuții ale revenirii, Moldova nu e menționată în termeni buni în comparație cu alte țări și cumva se aduc foarte des în discuție aspecte care deja se știe că nu funcționează la fel de bine, iar ăsta, poate, e unul din motivele din care se și pleacă din țară, deși tot se vorbește Moldova pe la spate. Că e așa, că e pe dincolo, că „moldoveanul” e așa, de parcă nu am fi cu toții moldoveni, de parcă nu ne-am fi născut în Moldova.
Simt că aș vrea să evit orice discuție decât să vorbesc de rău Moldova și să confirm că da, chiar să știți că drumurile germane sunt mai bune. Diaspora ar trebui să fie încurajată să revină, să vadă potențialul țării lor și un viitor acasă, să audă asta de la oamenii din jurul lor. De la vecin, de la prieteni din copilărie, de la colegi de clasă, fiecare să își găsească ritmul său de a reconstrui o conexiune cu Moldova și de a fi măcar un cetățean implicat, chiar și de la distanță. Experiența mea de la universitate îmi arată că alți studenți și studente din alte țări văd venirea lor în altă țară ca pe o oportunitate de creștere și aș vrea ca societatea noastră, de asemenea, să o vadă așa și să le dea spațiu tinerilor să exploreze, dar să țină brațele deschise pentru revenire, cu discuții constructive legate de o posibilă întoarcere, dar nu de blamarea colectivă a tineretului inactiv social.
Atâta timp cât putem vorbi deschis despre problemele Moldovei, cu feedback relevant și cu impact despre îmbunătățire, dar nu bârfe despre ceea ce nu avem, ceea ce nu este și niciodată nu va putea Moldova să fie, vom putea chema mai multă lume în proiectul comun de generații al integrării europene. Poate ar părea că sunt prea „patriotă”, că îmi iubesc prea mult casa și nu văd părțile proaste sau istoriile notorii de corupție, dar eu le știu, eu le-am trăit pe pielea mea, așa cum am făcut-o toți, pur și simplu aleg să văd țara mea vindecându-se de trecut, decât să o îngrop tot eu. Eu mă deosebesc în toată această mare de străini, datorită firii mele de moldoveancă și nu voi înceta să fiu recunoscătoare pentru asta.
Nu o dată am auzit replici la adresa celor care au rămas acasă sau, pur și simplu, apără Moldova de scenarii distopice și fataliste, conform cărora nu ar avea viitor sau că nu mai este nicio speranță de revenire. „Ce patriot/patriotă ești!”, în sensul că trăiești o iubire neîmpărtășită față de Republica Moldova. Probabil, noțiunea de patriotism a ajuns să fie distorsionată și cumva devalorizată de unele lecții de educație civică și de dezamăgiri politice repetate, dar chiar vreau să zic că nu e rău deloc să fii o persoană patriotă și iubitoare a baștinei tale. Asta nu impune neapărat o iubire a Moldovei cu forța, sacrificii sau martirizare pentru binele comun, dar un respect profund pentru ceea ce înseamnă acasă și acțiuni corespunzătoare.
Nu spun că e misiunea fiecăruia și fiecăreia dintre noi să ne salvăm țara și să ne facem datoria de a o aduce pe drumul cel bun, după multă rătăcire, dar ceea ce îmi doresc este să avem respect față de ea, și nu unul superficial, chiar și atunci când emigrăm. Să nu ne despărțim noi, moldovenii, în cei rămași și plecați, ci să demonstrăm că suntem o țară mică, dar cu oameni cu suflet mare.
Cu grijă: https://www.instagram.com/cu_grija/
