Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O țeavă cu apă fierbinte…

O țeavă cu apă fierbinte s-a spart într-o subterană din Chișinău: două persoane au fost evacuate de pompieri

Salvatorii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au intervenit de urgență marți, 22 noiembrie, în capitală, pentru a evacua două persoane din subterana de la Circ, unde s-a spart o țeavă cu apă fierbinte. 

„Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 12:21. Potrivit informațiilor înregistrate, s-a defectat o țeavă care a inundat subterana. Imediat, la fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Detașamentului de salvatori și pompieri Rîșcani”, se arată într-un comunicat publicat de IGSU.

Salvatorii au evacuat din interior două femei în vârstă de 63 și 75 de ani. Persoanele nu au avut de suferit, iar la moment acestea se află în siguranță, potrivit Inspectoratului.

Cauza și circumstanțele producerii incidentului urmează a fi stabilite ulterior. Potrivit IGSU, în ultimile 24 de ore savatorii și pompierii au intervenit în 33 situații de risc.