Principală  —  Ştiri  —  Social   —   O stație de producere a…

O stație de producere a oxigenului medical a fost instalată la un spital din capitală. Echipamentul a fost procurat cu suportul financiar al Japoniei

Sursa foto: Ministerul Sănătății

O stație de producere a oxigenului medical a fost instalată la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău. Echipamentul a fost procurat cu suportul financiar al Guvernului Japoniei, în cadrul Programului de Granturi pentru Securitate Umană „Kusanone”, anunță Ministerul Sănătății (MS).

„Instituția are o sursă permanentă de oxigen și aer comprimat – gaze medicale livrate cu o presiune constantă în șapte secții. Generatorul produce într-o oră 17 metri cubi de oxigen medical, cu un nivel înalt de puritate, care este distribuit la prizele din secții printr-o țeavă nouă de cupru”, potrivit MS.

Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că gazele medicale sunt importante în cazul pacienților care au nevoie de oxigenoterapie, respirație asistată, dar și în timpul intervențiilor chirurgicale. Anterior, potrivit MS, pentru asigurarea cu oxigen a secțiilor instituția folosea butelii.

„Costul stației de producere a oxigenului medical este de circa 100 de mii de dolari, asistență financiară nerambursabilă oferită de Guvernul Japoniei”, anunță Ministerul Sănătății.

Ministerul de Externe al R. Moldova anunța anterior că Japonia a acordat țării noastre o „asistență substanțială” pentru a face față crizei refugiaților, dar și pentru multiple proiecte de dezvoltare și consolidare a capacităților statului. Japonia este un investitor și partener comercial important al țării noastre, care sprijină cu fermitate procesele democratice și parcursul european al R. Moldova, mai anunță Ministerul de Externe.

Sursa foto: Ministerul Sănătății
Sursa foto: Ministerul Sănătății
Sursa foto: Ministerul Sănătății
Sursa foto: Ministerul Sănătății