O nouă condamnare la CtEDO în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza O.R. şi L.R. c. Moldovei, cererea nr. 24129/11. Cauza se referă la anchetarea afirmațiilor reclamantelor că au fost forțate să se dezbrace complet de haine și să facă așezări în fața ofițerilor de poliție atunci când au fost arestate în contextul evenimentele de după alegerile din 2009. Curtea a constatat violarea Articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a acordat reclamantelor 16 500 euro cu titlu de prejudiciu moral, costuri și cheltuieli, transmit Juriștii pentru Drepturile Omului.

Circumstanțele cauzei

Reclamantele sunt două surori, O.R. și L.R., născute în 1979 și 1987, care au solicitat anonimatul.

La 5 aprilie 2009 au avut loc alegeri parlamentare în Republica Moldova. La 6 și 7 aprilie 2009 a avut loc un protest împotriva presupuselor fraude electorale. Sute de persoane au fost arestate la 7 aprilie 2009 și în zilele ce au urmat.

La 7 aprilie 2009, aproximativ pe la ora 23:10, când reclamantele se întorceau de la Chișinău spre satul unde locuiau, microbusul în care se aflau a fost oprit de către persoane mascate și înarmate. Persoanele în cauză i-au ordonat șoferului să conducă bicrobusul la Comisariatul general de Poliție, unde reclamantelor, precum și altor pasageri, le-a fost ordonat să stea cu mâinile după cap.

Înainte de a intra în izolatorul de detenție, reclamantele au trecut printr-un birou în care cinci polițiști au înregistrat arestarea lor. Reclamantelor și altor femei deținute le-a fost ordonat să stea cu fața nemișcată spre perete.

Uneia din reclamante i s-a cerut să-și identifice geanta și se pretinde că ofițerul A.C. i-a aruncat geanta fără a înregistra toate obiectele din interior. Ulterior ea a propus să fie înregistrate doar actele, telefonul mobil și conținutul portmoneului. Prima reclamantă a atenționat ofițerii de poliție că mențiunea precum că a fost arestată la ora 14.20 este una greșită.

După ce a semnat procesul-verbal de reținere, A.C. a dus reclamantele câte una într-un birou adiacent, unde se aflau doi ofițeri de poliție (V.D.- bărbat și M.T. – femeie). V.D. le-a ordonat reclamantelor să se dezbrace. După ce și-au scos doar o parte din haine, V.D. a strigat să se dezbrace complet de haine. Reclamantele au fost obligate să facă așezări fiind dezbrăcate, iar ofițerii de poliție râdeau. În acel moment ușa era parțial deschisă. M.T. a numit-o pe prima reclamantă prostituată.

Reclamantele, împreună cu alte cinci femei, au fost plasate într-o celulă unde s-au aflat până la 9 aprilie 2009. Nu li s-a acordat hrană și nu au fost lăsate să comunice cu nimeni dinafara izolatorului de detenție. Pe parcursul zilelor de 7-8 aprilie 2009, ofițerii veneau în celulă la fiecare trei ore pentru a verifica prezența. În una din vizite la 8 aprilie 2009 A.C. le-a spus tuturor din celula reclamantelor să mulțumească Președintelui Voronin, care nu a ordonat să fie împușcată mulțimea în timpul protestelor din 7 aprilie 2009.

În dimineața zilei de 9 aprilie 2009, un procuror a vizitat celula și a întrebat dacă cineva a fost supus relelor tratamente sau dacă erau careva alte plângeri. Mai mulți ofițeri de poliție stăteau lângă procuror, avertizând reclamantele de eventualele plângeri. Prima reclamantă a solicitat permisiunea să telefoneze acasă pentru că avea copil mic, însă procurorul i-a comunicat că nu poate să o ajute și că ar trebui să solicite această permisiune de la șeful izolatorului de detenție.

În aceiași zi, la ora 15:30 reclamantele au fost duse câte una într-un alt birou, unde un judecător întreba pe fiecare numele/prenumele. După ce a citit dosarele pentru câteva secunde, judecătorul le-a aplicat fiecărei deținute câte 5 zile de arest. Toată procedura de „judecată” a durat nu mai mult de 5 minute.

În aceeași zi pe la ora 23:00 reclamantele și încă 5 alte femei deținute au fost obligate să intre în partea din spate a unui microbus care măsura 2.5.m.p., fiind duse într-o direcție necunoscută, fără a li se oferi explicații. Patru ore mai târziu ele au ajuns la Comisariatul de poliție din Drochia, unde au executat restul detenției, fiind eliberate la 13 aprilie 2009. După ce a fost eliberate, reclamantele erau atât de speriate, încât nu au părăsit casa timp de o săptămână.

La 16 aprilie 2009 o agenție de știri a anunțat despre faptul că trei femei au fost obligate să se dezbrace complet de haine în fața unor bărbați ofițeri de poliție. După aceasta, Direcția Securitate Internă al Ministerului Afacerilor Interne a desfășurat o anchetă internă cu scopul de a identifica persoanele vinovate. Reclamantele și N. au făcut declarații în acest sens și au povestit toate faptele descrise.

La 18 mai 2009 un procuror le-a interogat pe reclamante, ele repetând declarațiile făcute la poliție. Aceste declarații au fost ulterior expediate la Procuratura Generală. La 20 mai 2009 rezultatul anchetei interne a fost, de asemenea, expediat Procuraturii Generale. Se pare că în baza materialelor expediate nu s-a luat nici o decizie.

La 23 iulie 2009 reclamantele s-au plâns Procuraturii Generale despre abuzurile verbale la care au fost supuse, precum și faptul că au fost obligate să se dezbrace în fața unor bărbați ofițeri de poliție.

La 18 și 20 august 2009 procurorul i-a interogat pe A.C. și V.D., care au declarat că nu au fost la serviciu în noaptea respectivă.

La 10 septembrie 2009, Procuratura militară a decis să nu înceapă urmărirea penală în baza plângerii reclamantelor, în lipsă de probe. Reclamantele au atacat ordonanța, dar plângerea lor a fost respinsă de procurorul ierarhic superior la 9 noiembrie 2009.

La 20 noiembrie 2009 reclamantele au atacat ordonanța la Judecătoria Rîșcani. La 19 ianuarie 2010 instanța a admis cererea reclamantelor.

La 2 februarie 2010 Procuratura mun. Chișinău a pornit urmărirea penală împotriva lui A.C., V.D. și M.T. pe motivul că le-au maltratat pe reclamante prin intimidare psihologică și obligarea de a se dezbrăca în fața unor persoane de sex opus.

La 15 martie 2010 procurorul a înaintat învinuirea lui V.D. și M.T. pe motiv că au supus reclamantele la rele-tratamente.

La 23 aprilie 2010 cauza împotriva lui V.D. și M.T. a fost transmisă în judecată. Judecătoria Centru fixa examinarea cauzei aproximativ o dată pe lună, din diverse motive.

La 16 aprilie 2010 urmărirea penală împotriva lui A.C. a fost încetată. La 22 aprilie 2010 avocatul reclamantelor a descoperit această ordonanță în dosar și a solicitat anularea acesteia. La 10 iunie 2010 avocatul a fost informat de procurorul ierarhic superior că ordonanța de încetare a fost menținută.

La 26 iulie 2010 avocatul reclamantelor a atacat în instanța de judecată ambele ordonanțe, invocând, inter alia, că A.C. nu trebuia să fie eschivată de la răspundere penală atâta timp cât a acționat ca și complice cu V.D. și M.T., care au fost puși sub învinuire.

La 15 octombrie 2010 judecătorul de instrucție de la Judecătoria Râșcani a respins plângerea avocatului ca nefondată, menționând că procurorul a examinat obiectiv și sub toate aspectele cauza penală. Decizia este finală.

În fața Curții reclamantele s-au plâns în temeiul Articolului 3 din Convenție că au fost supuse unui tratament inuman și degradant de către A.C. și despre impunitatea în rezultatul neînceperii urmăririi penale împotriva acestuia potrivit prevederilor legale. De asemenea ele s-au plâns, în baza acelorași prevederi, că investigația împotriva lui V.D. despre dezbrăcarea lor forțată, nu a fost una promptă şi despre impunitatea în privinţa lui V.D. şi M.T.

Decizia Curţii

Curtea a notat că instanţele naţionale nu au examinat în fond argumentele invocate de reclamante în cadrul procedurilor de contestare a deciziilor adoptate de procuror, reţinând că legislaţia naţională şi Convenţia interzic redeschiderea unei proceduri penale după încetarea acesteia de către procuror, doar dacă au fost descoperite circumstanţe noi sau dacă decizia a fost afectată de un viciu fundamental. În opinia Curţii, în speţă, deciziile procurorului nu pot fi considerate „decizii finale” din moment ce pot fi contestate în instanţa de judecată. Reclamantele au depus astfel de contestaţii, care nu au fost considerate ca tardive, astfel prevenind ca deciziile procurorului să devină definitive. Mai mult decât atât, jurisprudenţa în privinţa Moldovei atestă exemple când deciziile procurilor de a înceta urmărirea penală au fost anulate de procurori ierarhic superiori sau de către instanţe de judecată.

În opinia Curţii, modul în care autorităţile naţionale au abordat plângerile reclamantelor împotriva lui A.C., şi anume decizia de aplica prevederi administrative şi nu penale în pofida seriozităţii acţiunilor acestuia şi cunoscând că procedurile administrative sunt prescrise, de asemenea, refuzul de a examina contestaţia acestora într-o presupusă încercare de a preveni dubla răspundere, când nu exista un atare pericol, a dus în mod complet virtual la impunitatea acestui ofiţer. În rezultat nu doar că A.C. nu a primit nici o sancţiune penală, dar el a evitat vreo investigaţie reală a acţiunilor sale. Această situaţie este incompatibilă cu obligaţia statului de a preveni impunitatea persoanelor acuzate de tortură şi altor forme de rele tratamente.

În ceea ce priveşte pretinsa impunitate a lui V.D. şi M.T., Curtea a notat următoarele. Instanţele naţionale au stabilit că ambii ofiţeri au fost prezenţi în încăperea unde li s-a ordonat reclamanţilor să se dezbrace. Ei au considerat atare acţiuni ilegale şi în particular indiferenţa faţă de ceea ce a constituit maltratare psihologică.

În pofida concluziei că reclamantele au fost supuse relelor tratamente, instanţele în final au condamnat ambii ofiţeri la minimul permis de lege, cinci ani de detenţie, cu suspendare. În opinia Curţii, această lejeritate în tratamentul poliţiştilor acuzaţi de infracţiuni foarte serioase este incompatibilă cu scopul de a preveni viitoarele exemple de rele tratament din partea poliţiei. Adiţional, ca şi A.C., ofiţerii de poliţie nu au fost niciodată suspendaţi din obligaţiile sale pe durata procedurilor.

Curtea a accentuat că Articolul 3 nu permite derogări chiar şi în cele mai stringente situaţii. Corespunzător ea a observat că îngrijorare încercarea Curţii de Apel de a justifica lejeritatea sancţiunilor prin faptul că ei au acţionat în situaţie de dezordini în masă şi diferenţele în modul în care rele tratamente au fost cauzate în cauza din speţă în comparaţie cu cele anterioare.

Curtea a notat cu o îngrijorare continuă că lejeritate faţă de ofiţerii acuzaţi de acte de maltratare a reclamanţilor nu este un incident izolat. Statisticile pentru anii 2011 şi 2012 invocate de reclamanţi şi care nu au fost contestate de către Guvern sugerau o tendinţă generală a instanţelor naţionale în perioada de referinţă să protejeze agenţii statului acuzaţi de rele tratamente de la orice consecinţe serioase.

Întârzierile investigaţiei în prezenta cauză au fost cuplate cu omisiunea de a întreprinde o serie de acţiuni de investigaţie serioase, după cum a fost stabilit de instanţele naţionale. În rezultat, reclamanţii au rămas într-o stare de incertitudine în ceea ce priveşte finalitatea procedurilor pentru aproape 4,5 ani. Suplimentar, Curtea a considerat că modul în care autorităţile naţionale au considerat plângerile împotriva tuturor celor 3 ofiţeri, rezultând în impunitate virtuală, este incompatibilă cu interdicţia de rele tratamente din partea poliţiei.

Astfel a avut loc violarea Articolului 3 din Convenţie.

Reclamantele au cerut câte 22 000 euro, fiecare, cu titlu de prejudiciu moral şi 9 183 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea a acordat reclamantelor câte 7 500 euro cu titlu de prejudiciu moral şi 1 500 euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. În fața Curții reclamantele au fost reprezentate de către V. Gribincea, avocat din Chișinău.