Principală  —  IMPORTANTE   —   O nouă alertă falsă cu…

O nouă alertă falsă cu bombă la Aeroportul Internațional Chișinău. Anunțul IGP

O nouă alertă cu explozive la Aeroportul Internațional Chișinău a fost comunicată joi, 8 septembrie, în jurul orei 07:12, prin intermediul poștei electronice.

Inspectoratul General al Poliției (IGP) anunță că instituțiile abilitate au dispus imediat verificări, în urma cărora s-a constatat că informația a fost una falsă.

Luni, 5 septembrie, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căruia a fost discutată problema combaterii și contracarării acțiunilor cu caracter terorist, inclusiv a alertelor cu bombă. Președinta Maia Sandu a spus că acestea țintesc inducerea în societate a „sentimentului de anxietate și de frică, dar și că marii corupți recurg la ele pentru a tergiversa procesele de judecată”. Astfel, SIS și MAI urmează să elaboreze un mecanism comun de estimare a riscurilor și să urgenteze adoptarea modificărilor legislative care vor înăspri pedepsele pentru acest gen de infracțiuni.

Anterior, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) declarau că alertele false cu bombă, anunțate în ultima perioadă atât în Chișinău cât și pe întreg teritoriul R. Moldova, ar fi organizate de un grup de persoane care și-ar dori să creeze neliniște în societate.

În dosarul privind alertele false sunt mai mulți suspecți, din țară și de peste hotare, iar acțiunile acestora ar fi fost „dirijate de un grup de persoane care au ca obiectiv unele acțiuni de destabilizare și creare a neliniștii în societate”, potrivit informațiilor acumulate de grupul de investigație.

În scopul descurajării fenomenului de anunțare a minării unor clădiri, MAI a anunțat pe 21 iulie că propune sporirea pedepsei cu închisoarea și mărirea amenzilor pentru cei care anunță alerte false cu bombe. Inițiativa de modificare a Codului penal prevede ca pedeapsa să fie cuprinsă între doi și cinci ani de închisoare, iar plafonul amenzilor să crească începând cu 50.000 de lei până la 150.000 de lei. Până acum, alerta cu bombă era pedepsită cu închisoarea de până la doi ani.

Potrivit unei note informative a MAI„articolul în redacție nouă a Codului penal prevede, pentru această faptă, mai multe circumstanțe agravante în care pedepsele ajung până la maximum 12 ani de lipsire de libertate”.