Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Modificări în activitatea transportului public…

Modificări în activitatea transportului public în perioada sărbătorilor pascale

În perioada sărbătorilor de Paști și Paștele Blajinilor, transportul public din capitală va circula conform unui orar special, potrivit Dispoziției Primăriei municipiului Chișinău.

Astfel, pe data de 7 aprilie curent, programul de activitate al troleibuzelor și autobuzelor se prelungește până la ora 24.00, iar al microbuzelor – după necesitate, în funcție de fluxul de călători format.

În zilele de Paşti, pe 8 şi 9 aprilie, numărul de autobuze care circulă pe ruta nr. 10 „str. Vasile Alecsandri – comuna Grătieşti (str. Prieteniei)”, nr. 26 „str. Alba Iulia – str. Doina” şi ruta nr. 28 „str. V. Alecsandri – satul Hulboaca”, va fi stabilit după necesitate.

Efective ale polițiștilor de patrulare  vor acționa pe drumurile publice pentru asigurarea fluidității traficului, fiind prezenți pe drumurile naționale pentru a se asigura că fiecare persoană  petrece în siguranță sărbătorile  și beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere.