Principală  —  IMPORTANTE   —   Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a…

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a ținut un discurs în cadrul sesiunii plenare a Adunării Mondiale a Sănătății

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a ținut un discurs în cadrul celei de-a 75-a sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății, desfășurată la Geneva, Elveția. În cadrul discursului, ministra a punctat principalele provocări cu care s-a confruntat și se confruntă sistemul național de sănătate și le-a mulțumit partenerilor internaționali pentru sprijin, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.

Astfel, potrivit Ministerului Sănătății, ministra Ala Nemerenco a subliniat că pandemia de COVID-19 a constituit o provocare imensă pentru sistemul de sănătate publică al R. Moldova, care s-a confruntat cu insuficiență de resurse. În acest context, ministrul și-a exprimat înalta apreciere pentru sprijinul oferit instituțiilor de sănătate din țară prin intermediul Organizației Mondiale a Sănătății, Mecanismului de protecție civilă al UE și parteneriatelor bilaterale și multilaterale.

Totodată, ministrul Sănătății a menționat că criza energetică, dar în special criza refugiaților din Ucraina pune o presiune suplimentară asupra bugetului țării și sistemului de sănătate publică, din moment ce aproape jumătate de milion de refugiați au intrat în R. Moldova după 24 februarie 2022, dintre care peste 80 de mii se află în prezent pe teritoriul țării, mai anunță Ministerul Sănătății.

„În pofida resurselor limitate, refugiaților li se acordă asistență medicală gratuită pentru toate urgențele medico-chirurgicale”, a declarat Ala Nemerenco.

Ministra Sănătății a reiterat că, contribuția partenerilor internaționali la aplanarea crizei refugiaților, prin donarea generoasă de medicamente, consumabile și echipamente medicale, este una inestimabilă.

„Îndemnăm toate țările și partenerii să sprijine și să contribuie la implementarea inițiativelor globale de sănătate care vizează consolidarea securității sănătății internaționale, promovarea cooperării intersectoriale și îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate. Aici, de la această tribună, pledăm pentru solidaritate globală pentru a depăși toate provocările existente și pentru a asigura Sănătatea pentru toți”, a spus ministra Sănătății.

Tot în cadrul celei de-a 75-a sesiune a Adunării Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus a fost reales în funcția de director general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Astfel, statele membre ale OMS, printre care și R. Moldova, l-au votat pentru un al doilea mandat de cinci ani.

Potrivit Ministerului Sănătății, R. Moldova colaborează cu OMS, unul dintre principalii parteneri internaționali strategici ai sistemului național de sănătate, în temeiul Acordului de Bază, semnat între Guvernul R. Moldova şi Biroul Regional pentru Europa al OMS la 21 iulie 1994.