Mercenarii pleacă la război
Novaya gazeta a aflat care este mecanismul de recrutare și traseul de expediere a mercenarilor din Siria în Nagorno-Karabah
La summitul UE de la Bruxelles, președintele Franței, Emmanuel Macron, a acuzat direct Turcia de trimiterea jihadiștilor sirieni pe frontul din Nagorno-Karabah. „Avem informații care indică direct asupra faptului că militanții sirieni din grupările jihadiste au ajuns prin Gaziantep pe câmpul de luptă din Karabah”, a spus el, subliniind că este un fapt foarte serios care schimbă total situația din cadrul acestui conflict.
Între timp, de câteva zile, rețelele sociale din Orientul Mijlociu abundă de informații despre trimiterea de către Turcia, în Nagorno-Karabah, a mercenarilor sirieni, iar cele mai conservatoare cercuri musulmane își exprimă susținerea totală pentru acțiunile lui Erdogan, făcând o paralelă între actualul conflict și confruntarea istorică a musulmanilor și a cruciaților creștini.
Novaya gazeta a reușit să stabilească detalii privind recrutarea militanților sirieni în Karabah.
Sursa noastră din Idlib, provincie situată lângă granița cu Turcia, a spus că înregistrarea directă a mercenarilor o face un sirian de origine turkmenă (turc) pe nume Seif Abu Bakr.
De fapt, el este un recrutor al Diviziei Hamza, afiliată Armatei Siriene Libere, care cooperează strâns cu Turcia.
Cei care doresc să meargă la un nou război se înregistrează într-un mic birou din satul Afrin, provincia Idlib.
Orice cetățean sirian poate să se înscrie ca voluntar, fie că este militar sau civil, și dacă dorește să lupte în numele Turciei.
Potrivit sursei noastre, până în prezent, un număr de 700-1000 de militanți au fost trimiși în Azerbaidjan pentru a proteja conductele de gaze și petrol. Luptătorii sunt adunați în grupuri a câte 300 de persoane, apoi trimiși în orașul de frontieră turc Kilis. Acolo ei își lasă uniformele și primesc haine simple, iar de acolo merg la Aeroportul Gaziantep pentru a zbura la Baku cu o escală la Istanbul. Zborul are loc prin spațiul aerian al Georgiei.
Sursa noastră adaugă că fiecare cetățean sirian care alege calea războiului se află într-o situație foarte dificilă de viață. Cei mai mulți dintre ei au fost nevoiți să se transfere cu traiul de mai multe ori și nu au capacitatea de a lucra și de a câștiga suficienți bani pentru a-și întreține familiile.
Mulți dintre acești bărbați sunt țărani, care, înainte de război, nu au văzut nicicând arme.
Cu toate acestea, 9 ani de război i-au echipat cu arme pe toți bărbații și tinerii sirieni, iar astăzi cei mai mulți dintre ei sunt luptători în diferite echipe asociate cu brigăzile ASL. Sursa noastră a menționat Brigada din Samarkand și Brigada lui Nour al-Din al-Zenki.
Pentru mulți un factor semnificativ în decizia de a părăsi Siria au fost luptele recente cu o grupare teroristă – Hayat Tahrir Ash Sham, interzisă în Rusia. Această grupare a încercat să înlăture grupurile concurente din Idlib – singura regiune a țării, necontrolată de Bashar al-Assad.
Turcii fac ca mercenariatul să fie foarte atractiv. Salariul lunar al unui mercenar este de 1.800 de dolari. De asemenea, pentru luptător și întreaga sa familie este garantată cetățenia turcă. În același timp, familia (soția și copiii, iar pentru cei necăsătoriți — părinții, frații și surorile) poate obține cetățenia chiar și în cazul morții luptătorului. De asemenea, în cazul morții acestuia, familia va beneficia de o plată unică de 30 de mii de dolari.
Între timp, au existat informații că armenii sirieni, în special susținătorii regimului lui Assad, se îndreaptă spre Nagorno-Karabah pentru a sprijini Armenia. Ei sunt sprijiniți și de armenii din Liban.
Potrivit informațiilor închise ale Ministerului Afacerilor Interne al Libanului, în ultimele zile circa 500 de cetățeni locali, etnici armeni, au părăsit țara pentru a ajunge pe câmpul de luptă din Nagorno-Karabah.
Sute de mii de armeni și-au găsit adăpost în Siria și Liban după genocidul din 1915. Armenii stabiliți în Orientul Mijlociu s-au integrat perfect în comunitățile gazdă și, în același timp, și-au purtat cultura și tradițiile.
Patria lor era întotdeauna în inimile lor, ei și-au păstrat limba și obiceiurile. Cu toate acestea, și-au păstrat și intenția de a se răzbuna.
În țările prietene, cum ar fi Liban, au existat grupuri de rezistență armată, care aveau scopul de a duce luptă de gherilă împotriva turcilor și de a elibera „teritoriile ocupate”. De exemplu, ASALA (Armata Secretă Armenească pentru Eliberarea Armeniei), al cărei scop principal a fost de a „forța guvernul turc să-și recunoască public responsabilitatea pentru genocidul armean din 1915, să plătească reparațiile și să cedeze teritoriul patriei armene”, a existat între 1975 și 1990.
Aceasta a avut filiale în Liban, în unele țări din Europa de Vest, în Grecia, Statele Unite, iar în anii ’80 a fost considerată de SUA drept un grup terorist. Cu toate acestea, de la începutul anilor ’90 comunitățile armene din Liban și Siria au renunțat la ideea violenței armate, trecând la afaceri și politică. Armenii din Liban sunt aleși în parlament, la fel ca și mulți miniștri din ultimele decenii.
Sursa: Novaya gazeta
