Principală  —  IMPORTANTE   —   MEC cere direcțiilor de învățământ…

MEC cere direcțiilor de învățământ să asigure „corectitudinea calculării sporului specific salarial pentru cadrele didactice”

Sursa foto: MEC

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a fost sesizat privind unele cazuri de diminuare a veniturilor salariale ale profesorilor, în contextul în care unele direcții de învățământ, inclusiv direcția municipală Chișinău, au calculat în mod eronat plafonul anual din care se achită sporul specific destinat cadrelor didactice. În cazul raioanelor și municipiilor care au aplicat corespunzător prevederile legale, veniturile salariale ale cadrelor didactice s-au majorat de la 1 octombrie curent. O declarație în acest sens a făcută marți, 7 noiembrie, de secretara de stat Valentina Olaru, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit unui comunicat al MEC, ministerul a acordat instituțiilor de învățământ dreptul de a stabili plăți majorate pentru controlul caietelor, dirigenție și administrarea cabinetelor. Contrar acestor modificări, unele direcții de învățământ au decis să reducă volumul total al resurselor alocate pentru acordarea acestor sporuri.

„Constatăm că profesorii din municipiul Chișinău sunt privați de dreptul de a-și primi sporul specific în conformitate cu recomandările Ministerul Educației și Cercetării”, a subliniat Valentina Olaru.

Pe 17 august 2023, MEC a adoptat noi recomandări cu privire la calcularea sporurilor cu caracter specific. Conform ministerului, acestea ofereau posibilitate tuturor instituțiilor de învățământ general să valorifice pe deplin plafonul de 10% din suma anuală a salariilor de bază pentru personalul care poate beneficia de sporuri cu caracter specific. 

Potrivit noilor prevederi, sporul cu caracter specific pentru dirigenție este acordat pentru timpul efectiv lucrat în anul de studii (de la 1 septembrie anul curent, până la 31 august, anul următor), inclusiv pe perioada vacanțelor. Noile recomandări ale ministerului prevăd că sporul pentru verificarea lucrărilor scrise, administrarea cabinetului, precum și pentru activitatea cu elevii va putea fi acordat pentru timpul efectiv lucrat în perioada 1 septembrie – 31 mai, inclusiv în perioada vacanțelor de toamnă, iarnă, primăvară și de Paști.

Calcularea sporurilor cu caracter specific se efectuează anual, în raport cu salariul de funcție al învățătorului la clasele primare și cel al profesorului în învățământul secundar. Calculele se fac în baza numărului de elevi înregistrați la data de 1 octombrie a fiecărui an școlar.